Arcul de Triumf din București este un monument ce comemorează victoria României în Primul Război Mondial și a fost construit după modelul francez. La sfârșitul conflictului care a ținut din 1914 și până în 1918 Imperiul Austro-Ungar a fost desființat și astfel a fost posibilă formarea României Mari prin Unirea Banatului, Bucovinei și Transilvaniei cu România.
Piatra de temelie a Arcului de Triumf din Paris a fost pusă în 1806 după ce Napoleon a spus într-un discurs după bătălia de la Austerlitz, pe 2 decembrie 1805:
„Va veți întoarce acasă sub arcuri de triumf”
Românii au adoptat modelul francez și Petre Antonescu a proiectat un monument ce a fost construit între anii 1921 și 1922. Monumentul a fost renovat în perioada 1935-1936, și din nou renovat începând din 2014. Monumentul din București are o înălțime de 27 de metri, o singură deschidere și o formă paralelipipedică. Ca o comparație, opera din Paris are o înălțime de 50 de metri.
În Capitala României au mai fost ridicate și alte arcuri de triumf, cu existență temporară, în anii 1848, 1859, 1878, 1906 și 1918. Totuși, la finele Primului Război Mondial, autoritățile au luat decizia construirii unui monument cu caracter permanent. Se spune că decizia unui Arc de Triumf permanent a fost luată după ce compozitorul George Enescu i-ar fi scris primarului din acea vreme o epistolă:
„Dar adevăratul Arc de Triumf, pe când?”
Arcul de Triumf din București este construit din granit de Deva, are o lățime de 9,5m și o boltă. La fel ca în cazul monumentului parizian și cel românesc are scări interioare care duc spre terasa acestuia. Ambele monumente se pot vizita. Ulterior, în perioada interbelică, după construcția Arcului de Triumf și a câtorva clădiri cu influențe franțuzești (Palatul Kretzulescu, Casa Vernescu sau Palatul CEC), Bucureștiul a primit porecla „Micul Paris”.
