Cine a fost amanta lui Mihai Viteazul și cum l-a influențat pe domnitor?

05.10.2020
Cine a fost amanta lui Mihai Viteazul și cum l-a influențat pe domnitor?

Se spune că în spatele unui bărbat puternic se află o femeie şi mai puternică, chiar dacă aceasta este amanta. Istoria scrie că acest lucru s-a confirmat și în cazul unor oameni din fruntea țării.

Ei se afișau în public cu soțiile lor, dar și cu amantele care de cele mai multe ori aveau o mare influență asupra deciziilor pe care aceștia le luau. Mihai Viteazul a fost unul dintre domnii Țării Românești care nu și-a ascuns sentimentele față de amanta sa.

Velica era a doua fiică a logofătului Ioan Norocea şi a Stanei, fiind nepoata celebrei Doamna Chiajna şi a lui Mircea Ciobanul. Tânăra cochetă l-a cucerit pe Mihai Viteazul și i-a acceptat acestuia avansurile, deși amândoi erau căsătoriți. Mihai Viteazul cu doamna Stanca și Velica era soția italianului Fabio Genga, favorit al principelui Transilvaniei Sigismund Bathory. Domnitorul român a cunoscut-o pe Velica Norocea, în anul 1599, când a intrat victorios în Alba Iulia.

Amanta domnitorului, „stăpâna prin iubire a Ardealului”

Frumoasa blondă avea o influență puternică în Alba Iulia și a ajuns alături de voievod pe post de traducător. Ea a devenit îndrumătorul și ajutorul de încredere al lui Mihai Viteazul după ce acesta s-a stabilit la Alba Iulia.

Voievodul Mihai Viteazul alături de o blondă misterioasă în tabloul „Cresus arâtandu-şi comorile lui Solon”

 

După puțin timp, relația lor a devenit una faimoasă în întreaga Europă. Potrivit adevărul.ro, un diplomat străin, care a vizitat cetatea, a scris despre Velica pe 15 martie 1600:

„Toate afacerile ţării le are în mână o jupâneasă româncă, măritată cu Fabio Genga, cu care Domnul se ţine în ştiinţă tuturora şi până într-atâta încât a poruncit sub pedeapsă de moarte soţului ei să nu aibă a face cu dânsa”.

Nicolae Iorga a numit-o „stăpâna prin iubire a Ardealului” și cea mai mare dragoste a domnitorului. De asemenea, istorii spun că Velica ar fi fost și „informatorul” de care avea nevoie voievodul la curtea din Ardeal.

Datorită influenței pe care o avea asupra lui Sigismund Báthory, amanta blondă a jucat un rol important în Unirea Transilvaniei cu Ţara Românească, înfăptuită de Mihai Viteazul în 1600.

Relația dintre cei doi nu a fost ferită de ochii Doamnei Stanca. Aceasta a asistat la amantlâc și la gestul lui Mihai Viteazul de a le impune supușilor să se închine amantei „ca unei domniţe ce era şi ca unei doamne care ar putea fi”.

Foto: Adevărul.ro

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la…
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la…
Toată lumea a auzit de Elena Ceaușescu și răutatea de care dădea dovadă. Elena Ceaușescu a fost timp de zeci de ani, una dintre cele mai importante și mai influente femei din România... citește tot
Care este singura insulă din lume unde locuiesc numai oile? Oamenii vin rar acolo, întrucât accesul este dificil!
Care este singura insulă din lume unde locuiesc numai oile? Oamenii vin rar acolo, întrucât accesul este dificil!
Lítla Dímun este cea mai mică dintre cele 18 insule ale arhipelagului Feroe. Aici trăiesc doar câțiva ciobani și sute de oi, într-o armonie perfectă. Accesul turiștilor este extrem de... citește tot
De ce Europa nu poate fi considerat un continent?
De ce Europa nu poate fi considerat un continent?
Prima regiune a lumii care a fost colonizată este Europa. Cea mai timpurie prezență umană în Europa datează de acum aproximativ 1,8 milioane de ani, iar continentul are o istorie lungă de... citește tot