Cunoștințele de gramatica ne ajută atât în scriere, cât și în vorbire. În orice limbă vorbim este foarte important să cunoaștem regulile de scriere, de pronunție, dar și sensurile cuvintelor, pentru a nu le folosi în mod greșit. În lingvistică, omonimele sunt cuvintele sau grupurile de cuvinte care au aceeași ortografie și pronunție, dar cu sens diferit.
Cuvântul „omonim” în limba română provine din limba greacă veche. Este format din prefixul homo (ὁμο), care înseamnă „la fel”, și sufixul ṓnymos (ώνυμος), care înseamnă „nume”.
Conform dexonline.ro, „omonim” este cuvântul care are aceeași formă și aceeași pronunțare cu alt cuvânt sau cu alte cuvinte, de care diferă ca sens și ca origine. Definiția din manualele de limba română nu diferă foarte mult de ceea ce scrie în dicționar, aceasta fiind „omonimele sunt cuvinte cu formă identică şi cu acelaşi corp fonetic, dar cu un sens total diferit”.
Un exemplu celebru din literatura română sunt versurile poeziei „Munţii noştri” de Octavian Goga: „Munţii noştri aur poartă, / Noi cerşim din poartă-n poartă”. „Poartă” din primul vers este forma de indicativ prezent la persoana a treia plural a verbului „a purta”, iar în cel de-al doilea vers „poartă” are funcția lexico-gramaticală de substantiv.
Ceea ce este important de precizat, este faptul că sensul cuvintelor omonime nu poate fi dedus decât în contexte diferite.
Potrivit Lexicologia, omonimele sunt de mai multe feluri.
Omonime lexicale sunt cuvintele care aparțin aceleiași clase gramaticale, au sensuri diferite și au origini diferite. De exemplu: milă („sentiment”) ‒ milă („unitate de măsură”).
Omonimele totale sunt cuvintele care au toate formele flexionare identice (singular și plural), dar care au etimologie (origine) diferită. De exemplu: casă/case („clădire pentru locuit”) ‒ casă/case („dulap în care sunt ținuți banii”) sau lac/lacuri („apă stătătoare”) ‒ lac/lacuri („soluție din rășini folosită pentru a proteja unele obiecte”).
Omonimele parțiale (numite și omonime false) sunt cuvintele care nu au toate formele flexionare identice și au etimologii diferite. De exemplu: acorda/acord/acorzi/acordă („a da ceva cu grijă”) ‒ acorda/acordez/acordezi/acordează („a regla frecvența unui aparat”).
Omonimele lexico-gramaticale sau omoforme sunt cuvintele care aparțin unor clase gramaticale diferite (părți de vorbire diferite), au sensuri diferite și origini diferite. De exemplu: (un) cer (substantiv) ‒ (eu) cer (verb), (un) fluier (substantiv) ‒ (eu) fluier (verb) sau noi (pronume) ‒ noi (adjectiv).
Omonimele gramaticale (morfologice) sunt forme flexionare identice ale aceluiași cuvânt, care au sensuri diferite. De exemplu: (un) copil ‒ (acestui) copil, (eu) merg ‒ (ei) merg sau (el să) vină ‒ (ele să) vină.
De asemenea, cuvintele se pot deosebi între ele și în funcție de modul în care se realizează în scris și oral, iar acestea se numesc cuvinte omografe și cuvinte omofone.
