Limba este instrumentul de care ne folosim zi de zi pentru a exprima nevoile noastre în relația cu ceilalți. Pentru a răspunde acestor nevoi de comunicare pe care le avem, limba se îmbogățește în permanență cu noi termeni, iar cuvintele existente deja în limbă primesc sensuri noi.
Polisemia este fenomenul care constă în tendința cuvintelor de a dezvolta, de-a lungul timpului, noi sensuri, înrudite cu cele inițiale.
Cuvintele polisemantice sunt acele cuvinte care au mai multe sensuri, între care există o legătură la nivelul semnificației.
Majoritatea cuvintelor limbii sunt polisemantice. Puțini termeni au un singur sens, fiind vorba mai degrabă despre anumiți termeni ce aparțin unor limbaje de specialitate, științifice, care denumesc un aspect restrâns (de pildă, SÓDIU s. n. Element chimic alcalin care este un metal moale, alb-argintiu, avînd numeroși compuși.)
O confuzie pe care o fac unii vorbitori este aceea dintre cuvintele polisemantice și omonime. Diferența dintre cele două categorii nu este dificil de stabilit.
Cuvintele polisemantice au mai multe sensuri între care există o legătură. Să urmărim un exemplu, extras din DEX:
CALD, -Ă, calzi, -de, adj. 1. Care posedă căldură; a cărui temperatură este superioară (fără a fi fierbinte) celei a mediului ambiant sau a corpului omenesc; care dă senzația de căldură. ♦ Fierbinte, încins. ♦ (Despre pâine) Proaspăt. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Călduros, gros. 2. (Despre zone, regiuni, țări etc.) Cu temperatură constant ridicată în tot cursul anului. ♦ 3. Fig. Aprins, înfocat, pătimaș; prietenos, afectuos. Cuvinte calde. Privire caldă. ♦ 4. Fig. (Despre vești, știri, informații etc.) De ultimă oră, recent. – Lat. caldus (= calidus).
Dicționarul indică mai multe sensuri (calități) ale termenului cald, care nu sunt identice, dar sunt nuanțe semantice ale aceleiași calități exprimate:
Mâinile lui erau calde. (fierbinți)
America Centrală este o zonă caldă. (cu temperaturi ridicate)
Omonimele sunt cuvinte (diferite) care au o formă identică, iar sensurile lor sunt total distincte (și nu înrudite, ca în cazul cuvintelor polisemantice). Omonimia cuvântului han poate fi ilustrată astfel:
Fiind obosiți, călătorii din poveste s-au oprit la un han. (local la care drumeții se pot adăposti peste noapte)
Conduși de han, tătarii au ieșit învingători. (titlu purtat, în Evul Mediu, de conducătorii mongoli și preluat de suveranii multor țări din Orient; persoană care avea acest titlu)
Foto: Pexels.com
