Ce este substantivul? Exemple de substantive

03.04.2018
Ce este substantivul? Exemple de substantive

„Ce este substantivul?”, se întreabă, pe bună dreptate, mulți dintre elevii de gimnaziu și chiar părinții care trebuie să le explice acest lucru celor mici. Iar internetul poate fi adeseori (!) o sursă decentă de informare. 

Ce este substantivul?

Conform definiției, substantivul este partea de vorbire care denumește obiecte (masă, casă), ființe (iepure, urs), locuri (munte), fenomene ale naturii (ploaie, furtună), acțiuni (mișcare), dar și o serie de noțiuni abstracte. În cadrul unei propoziții, substantivele au adesea rolul de subiect sau complement direct, pot fi înlocuite de pronume sau pot fi determinate de adjective. Acestea pot fi însă și atribut, nume predicativ sau element predicativ suplimentar.

Ce sunt neologismele? De unde provin aceste cuvinte?

Substantivele sunt declinabile, adică îşi schimbă forma după număr (singular sau plural), caz (nominativ, genitiv, dativ, acuzativ sau vocativ) şi determinare (substantiv determinat hotărât şi substantiv determinat nehotărât).

Toate substantivele se împart în trei categorii numite genuri: masculin (un băiat, un vânător, un berbec, un obraz), feminin (o fată, o portocală, o femeie, o mână), neutru (un avion, un bloc, un cântar, un stadion, un creion, un aeroport etc). Cum se identifică genul substantivelor? Exemplu: La feminin se numără O și DOUĂ astfel: O fată, DOUĂ fete, la masculin se numără UN și DOI astfel: UN bărbat, DOI bărbați, iar la neutru se numără UN, DOUĂ astfel: UN avion, DOUĂ avioane.

Exemple de substantive comune și exemple de substantive proprii

În funcție de anumite trăsături, substantivele se împart în substantive comune (masă, calculator, mână, monitor, pâine, ciorbă, barbă) și substantive proprii (Alexandru, George Coșbuc, Munții Carpați, Ion, București).

Cum se identifică substantivul?

De cele mai multe ori, substantivul se identifică cu ajutorul întrebărilor: Cine este acesta / aceasta?  sau Ce este acesta / aceasta?

Substantive numărabile și substantive nenumărabile

Există substantive care se pot număra și sunt numite numărabile, dar și substantive care nu se pot număra, acestea din urmă fiind denumite nenumărabile. Substantivele numărabile au formă de plural, pot fi determinate de atribute (numerale, adjective) care exprimă cantitatea: trei cărți, două mașini, patru fenomene. Substantivele nenumărabile denumesc noțiuni care nu pot fi numărate și deci sunt defective de singular sau plural: nea, liniște, ochelari, bale, izmene.

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot
Cine este Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie? Și-a ales numele Papa Leon al XIV-lea!
Cine este Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie? Și-a ales numele Papa Leon al XIV-lea!
Pe 9 mai 2025, istoria Bisericii Catolice a fost marcată de un eveniment fără precedent: alegerea cardinalului Robert Francis Prevost ca primul papă american din istorie. Originar din Statele... citește tot