Ștefan cel Mare a domnit în Moldova timp de 47 de ani, între 1457 și 1504. În această perioadă, țara a trebuit să facă față numeroaselor lupte pentru menținerea independenței, nu mai puțin de 42 de războaie. Practic, în timpul în care Ștefan cel Mare s-a aflat în fruntea țării, a fost aproape un război pe an, izvoarele istorice afirmânc că acesta a fost învins doar de cinci ori. Patru din cele cinci înfrângeri au avut loc în fața turcilor și una în fața muntenilor conduși de Vlad Țepeș. Potrivit datelor istorice, aceasta a fost cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române.
Perioada medievală a fost una complicată pentru Principatele Române, care au trebuit să lupte din greu pentru a-și păstra independența și suveranitatea. În unele cazuri au reușit, în altele au trebuit să plece genunchiul și să accepte un statut de vasalitate. În ceea ce priveşte Moldova, în timpul lui Ștefan cel Mare au fost și momente bune, prielnice pentru o dezvoltare socială și spirituală.
De-a lungul timpului, granițele Moldovei s-au tot schimbat în funcție de evenimentele din plan internațional. Cu toate acestea, în perioada în care Ștefan cel Mare s-a aflat în fruntea țării a fost o stabilitate politică internă, chiar dacă au fost 42 de războaie.
Principatul Moldovei a fost un stat ce a existat în Europa timp de peste cinci secole. Acesta era împărțit la început în Țara de Sus și Țara de Jos, care erau partajate în ținuturi și ocoluri. Astfel, teritoriul Moldovei era împărțit administrativ în 24 ținuturi: Cernăuți, Hotin, Soroca, Rădăuți, Suceava, Dorohoi, Botoșani, Cârligătura, Neamț, Bacău, Iași, Lăpușna, Orhei, Putna, Roman, Tecuci, Vaslui, Tutova, Bârlad, Covurlui, Frumoasa, Ciubărciu, Oblucița, Chilia, Cetatea Albă. Trebuie precizat că voievodatul Moldovei cuprindea și Basarabia care făcea accesul la Marea Neagră. Capitala Moldovei, în timpul lui Ștefan cel Mare, a fost situată la Suceava. 
Granițele Moldovei s-au schimbat odată cu trecerea anilor și luptelor din plan extern. Așadar, pe vremea lui Dragoș (1347 – 1354), principatul nu depășea ținutul dintre Carpați, adică era limitată de râurile Ceremuș și Siret de o parte și de alta a râului Moldova. Ulterior, urmașii săi au mai cucerit teritorii mai ales spre sud și est, astfel că la înscăunarea lui Bogdan I (1363 – 1367), țara avea hotar la nord și est cu Polonia, cu Lituania și cu tătarii, la vest erau Munții Carpați și hotar cu Transilvania, iar la sud Marea Neagră. În timpul lui Alexandru cel Bun (1400 – 1432), Țara Românească i-a cedat Moldovei ținutul de la Dunăre la mare, cu excepția Chiliei, a părții de dincolo de Trotuș și a ținutului Putnei.
Așadar, Ștefan cel Mare a avut de apărat un teritoriu destul de mare, mai ales într-o perioadă în care transportul era foarte greoi. Cu toate acestea, sub domnia sa, Moldova a fost un pilon de bază în zona răsăritateană a Europei. Acesta a fost un brav comandat de oști și s-a luptat deseori cu cotropitorii. În ciuda faptului că a păstrat integritatea țării, că o bună perioadă a domniei sale, Ștefan a plătit tribut otomanilor.
Foto: Wikipedia.org
