Care este diferența dintre psiholog și psihiatru?

28.09.2020
Care este diferența dintre psiholog și psihiatru?

Psiholog sau psihiatru? Societatea umană s-a schimbat foarte mult în ultimii ani. Lumea este excesiv de tehnologizată, iar oamenii din ziua de astăzi trebuie să facă față stresului tot mai mare. Persoanele sunt supuse, zilnic, la tot felul de teste fizice și psihice, iar partea emoțională devine tot mai sensibilă. Astfel, apar stările de tristețe, teamă, atacuri de panică care nu sunt luate în seamă, însă pe termen lung este posibil să fie nevoie de un medic specialist pentru tratarea lor.

Diferența dintre psiholog și psihiatru

Din nefericire, atunci când cineva apelează la un medic specialist pentru a trece peste anumite probleme mentale oamenii îl cataloghează imediat ca nebun. Echilibrul mental este factorul cel mai important pentru funcționarea corectă a organismului uman. Oamenii din ziua de astăzi fac ușor confuzie între psiholog și psihiatru. Deși cele două profesii sunt complementare, metodele folosite pentru găsirea echilibrului interior sunt diferite.

Așadar, psihiatrul este un medic care a urmat cursurile unde ai facultății de medicină și s-a specializat în psihiatrie. Acesta tratează tulburările psihice grave, cu ajutorul chimioterapiei, dar se ocupă şi de sănănatea psihică a omului în general. Psihiatrul analizează și stabilește gravitatea patologiei mintale și prescrie medicamente pentru ameliorarea tulburărilor diagnosticate.

Dacă problemele pacientului sunt grave și reprezintă un pericol pentru sine și pentru cei din jur, psihiatrul poate recomanda supravegherea şi internarea într-un spital de specialitate.

Psihologul evaluează comportamentul, gândirea pacientului și consiliază persoana prin intermediul psihoterapiei. Acesta a urmat cursurile unei facultăți de psihologie și a obținut dreptul de liberă practică într-o anumită ramură a psihologiei precum: psihologia muncii, psihologie clinică şi psihoterapie sau psihologie educaţională.

Spre deosebire de psihiatru, psihologul tratează problemele conștiente ale unei persoane. Psihologul nu este medic, așadar el nu poate prescrie medicamente sau stabili un diagnostic. Sarcina lui este să identifice anumite probleme şi să intervină pentru îmbunătăţirea performanţelor individuale sau pentru depăşirea unor momente de impas.

Foto: Pexels.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Gheorghe Eminescu, nepotul Luceafărului, care a trecut din tranșeele de la Mărășești în celulele de la Jilava și Aiud: a purtat un nume uriaș, dar și-a câștigat singur locul prin curaj... citește tot
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Răspunsul la această întrebare nu este atât de simplu pe cât pare la prima vedere, deoarece istoria colonizationale britanice în America de Nord este împărțită între o primă tentativă... citește tot
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Brașovul este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase orașe din România, dar farmecul său de așezare la poalele muntelui vine la pachet cu o problemă din ce în ce mai acută:... citește tot