Care sunt țările în care nu există șerpi? Patru sunt din Europa

07.03.2018
Care sunt țările în care nu există șerpi? Patru sunt din Europa

Frica de șerpi poartă numele de ophideofobie și este una dintre cele mai comune fobii, deși multi dintre oameni nu au văzut niciodată un șarpe în realitate. Totuși, cei ce se tem de șerpi ar putea să trăiască într-o țară unde nu sunt astfel de reptile. Există asemenea locuri?

Sunt puține zonele pe Glob unde nu trăiesc șerpi, dar asta nu înseamnă că nu există. Singurele țări europene în care nu se găsesc șerpi sălbatici sunt Irlanda, Islanda, Monaco și Vatican.

De unde vine expresia „Colac peste pupăză”

În Irlanda, o țară cu o suprafață de 70.273 km², nu au existat niciodată șerpi și acest fenomen este considerat o anomalie a naturii, întrucât climatul este identic cu cel din Anglia. Singura explicație este aceea că în urmă cu 10.000 de ani, în urma unei glaciațiuni, Irlanda se afla sub o calotă de gheață. Când gheața s-a topit, Irlanda a fost înconjurată de ape.

Serpii au început să colonizeze Europa odată cu retragerea ghețarilor și cu încălzirea treptată a climei. Oamenii de știință nu-și explică de ce reptilele nu au ajuns și în Irlanda, dacă s-au deplasat până în Anglia.

De ce se tem pisicile de castraveți?

Nici în Islanda nu sunt șerpi, dar aici explicația este oarecum simplă: Islanda este o insulă și șerpii nu ar fi putut ajunge aici. În plus, clima este extrem de rece.

Nici în Vatican oamenii de știință nu au găsit niciodată vreo dovadă a existenței șerpilor în sălbăticie. De această dată, ipoteza este diferită: orașul Roma are o istorie de mii de ani și animalele sălbatice au tendința să migreze către zona limitrofă a marilor capitale. Același lucru se întâmplă și cu Monaco, chiar dacă este o așezare mai nouă decât Roma.

La nivel mondial există și alte state (toate sunt insule) în care nu a existat niciodată vreo dovadă a existenței vreunei reptile fără membre: Nauru, Tuvalu, Kiribati, Noua Zeelandă, Insulele Marshall (toate din Oceania) și Capul Verde (Africa).

Sarpe
Pui de șarpe

Foto: pexels.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
În ultimii ani, internetul a fost inundat de anecdote care pun în lumină cultura muncii din Japonia – un sistem adesea admirat pentru disciplină, respect și spirit colectiv. Una dintre cele... citește tot
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot