În ce țări e cel mai greu sa obții permisul de conducere?

01.08.2022
În ce țări e cel mai greu sa obții permisul de conducere?

Permisul de conducere reprezintă dovada că o persoană a trecut mai multe teste înainte de a primi dreptul de a se afla la volanul unei mașini pe drumurile publice. În lume, există țări unde acesta este obținut mai ușor, dar și state unde regulile sunt foarte stricte iar un carnet de șofer este o adevărată realizare.

Întrucât mulți se plâng de testele dificile pe care le dau pentru obținerea unui permis, mai mult cercetători au realizat un studiu pentru a afla care sunt statele unde obținerea unui permis de conducere reprezintă o adevărată încercare de viață. În felul acesta au fost analizate costurile pentru un examen, vârsta de la care se poate obține permisul, eventualele teste suplimentare și numărul de lecții necesare pentru a susține proba practică.

Unde se obține greu permisul de conducere?

După ce au fost analizate legislațiile țărilor din Europa s-a ajuns la concluzia că în Țările de Jos (vechea Olanda) este foarte greu să obții un permis de conducere. La nivel mondial, această țară se află pe locul 14 în clasamentul unde se obține cel mai greu permisul de conducere. Nici în Belgia situația nu este mai ușoară, de aceea este și clasată pe locul 8 la nivel global. Aici, pe lângă toate testele care trebuie trecute pentru a obține permisul de conducere, mai trebuie efectuat și unul medical (destul de riguros), care să ateste că persoana în cauză nu are probleme de sănătate grave. În Germania, obținerea permisului de conducere se dovedește a fi puțin mai ușoară față de cele două state menționate anterior.

Brazilia se află pe locul 2 în lume la dificultatea obținerii permisului de conducere, iar Chile pe locul 7. Cu toate că poate părea greu de crezut, în Croația este cel mai greu loc din lume unde să obții carnetul de șofer. Pentru a obține acest act, în Croația, o persoană trebuie să realizeze o medie de 85 de ore de lecții de condus. În plus, există tot felul de teste suplimentare, iar costurile sunt foarte ridicate, mai scumpe decât oriunde altundeva în lume.

Unde obții ușor un permis de conducere?

La capătul celălalt al clasamentului, țara unde obții cel mai ușor un permis de conducere este Mexicul. Aici, toate persoanele peste 15 ani pot să conducă o mașină dacă susțin doar un examen teoretic… mai mult formal. Pe locul 2 se află Qatar, iar podiumul este completat de prima țară europeană, Letonia.

Statele Unite ale Americii se află pe locul 4, fiindcă orice persoană peste 16 ani poate să obțină permisul de conducere dacă susține câteva lecții de condus și trece de un examen practic. Costurile pentru obținerea carnetului de șofer sunt mult mai mici decât media mondială, potrivit techzle.com.

Realizatorii studiului au observat însă că în India și Egipt lucrurile sunt ciudate rău, fiindcă regulile de circulație sunt după ureche. Fiecare conduce după cum îl taie capul, iar obținerea unui permis se face simplu de tot după câțiva metri de condus, în față sau în spate, potrivit autoweek.nl.

Foto: Pexels.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
În ultimii ani, internetul a fost inundat de anecdote care pun în lumină cultura muncii din Japonia – un sistem adesea admirat pentru disciplină, respect și spirit colectiv. Una dintre cele... citește tot
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot