Unde se află fântâna unde curge vin în loc de apă, 24 de ore pe zi?

20.05.2022
Unde se află fântâna unde curge vin în loc de apă, 24 de ore pe zi?

Spania este una dintre cele mai frumoase țări din lume, cu multiple locuri și monumente istorice de vizitat. Turiști de peste tot vin (sic!), în fiecare an, să se relaxeze și să capteze un moment de istorie. Mâncarea este delicioasă și variată, iar băutura autohtonă produce și mai mult o stare de feerie.

Așa cum multă lume știe, Barcelona, Valencia sau Madridul au ce oferi și celor mai pretențioși turiști, însă puțini știu că în orașul Ayegui, situat în Navarra, nordul Spaniei, există ceva incredibil și este gratis pentru toată lumea. În localitate se află o fântână unde nu curge apă, ci vin.

De ce curge vin la fântână?

Orașul Ayegui se găsește în zona Navarra, din Spania, o regiune plină cu podgorii de vie care aparțin cramei Bodegas Irache. Crama a fost înființată în anul 1891 și produce unul dintre cele mai bune soiuri de vin din lume.

Pentru a-și promova băutura, dar și pentru a ajuta pelerinii însetați, proprietarii cremei au amplasat o fântână pe peretele clădiri unde curge vin roșu. Astfel, toți cei care trec pe acolo pot degusta un pahar de băutură, însă trebuie băut cu măsură, fiindcă vinul este foarte tare. Totodată, este bine de știut că alături există și o fântână cu apă, pentru cei care nu consumă alcool.

În zonă se află complexul Mănăstirii Irache, astfel că vin turiști de peste tot pentru a se relaxa. Drumul până acolo este unul anevoios, însă merită efortul, fiindcă pe parcurs călătorii se pot răsfăța cu un pahar de vin roșu gratis.

Fântâna Vinului se află pe drumul francez, la poalele Muntelui Montejurra, la aproximativ 2 km de orașul Estella. Pentru a ajunge acolo trebuie să mergeți prin suburbiile Estella, trecând de cotitura către Albergue Oncienda, apoi urcați până la Ayegui. Ulterior, faceți stânga chiar înainte de locul de joacă și mergeți spre complexul Mănăstirii Irache.

La fântână curge vin 24 de ore pe zi, însă câteodată se epuizează și trebuie ca cineva să îi umple rezervorul.

Curiozități despre Spania

Foto: Wikipedia.org și atlasobscura.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
CNA a decis că vedetele din România nu mai au voie să apară în reclamele la jocuri de noroc. În 2022, britanicii au aplicat o lege similară
CNA a decis că vedetele din România nu mai au voie să apară în reclamele la jocuri de noroc. În 2022, britanicii au aplicat o lege similară
Ca urmare a unei decizii votate miercuri în şedinţa publică a Consiliului Naţional al Audiovizualului, vedetele nu vor mai putea să apară în reclamele la jocurile de noroc pe TV, radio şi... citește tot
De la 1 ianuarie 2026, șoferii vor plăti o nouă taxă de drum! Ce este TollRO?
De la 1 ianuarie 2026, șoferii vor plăti o nouă taxă de drum! Ce este TollRO?
O nouă taxă de drum va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026. Aliniată la noile cerințe europene prevăzute de Directiva Eurovignette, schimbarea va avea un impact semnificativ asupra... citește tot
Cele mai stranii coincidențe dintre viețile președinților american Abraham Lincoln și J.F. Kennedy
Cele mai stranii coincidențe dintre viețile președinților american Abraham Lincoln și J.F. Kennedy
Istoria este plină de mistere și coincidențe bizare, dar puține se ridică la nivelul celor dintre doi dintre cei mai cunoscuți președinți americani: Abraham Lincoln și John Fitzgerald... citește tot