Șase dezavantaje atunci când folosești bani cash

05.01.2023
Șase dezavantaje atunci când folosești bani cash

O vorbă din popor spune că „banii fac lumea să se învârtă”. Și așa este, fiindcă fără bani economia lumii nu ar funcționa și nimic din ceea ce există în prezent nu ar fi posibil. În ultimii ani, lucrurile s-au schimbat și societățile doresc să ajungă la un nivel în care banii fizici să nu mai fie pe piață și toate tranzacțiile să fie realizate prin intermediul băncilor. Este bine sau nu, urmează să vedem în rândurile de mai jos!

Dezavantaje atunci când folosești bani numerar

1. O vulnerabilitate mai mare în fața hoților. Persoanele care folosesc bani numerar pot reprezenta o țintă pentru hoți. Odată pierdut sau furat portofelul, în mod sigur veți rămâne fără bani. Sunt rare cazurile în care acesta a fost returnat integral. Situația se schimbă dacă utilizați un card bancar, deoarece puteți să vă anulați cardurile de debit și de credit până când le înlocuiți. Aproape toate băncile și companiile de carduri de credit vor rambursa achizițiile frauduloase.

2. Înțelegerea bugetului. Folosirea numerarului poate părea cea mai bună modalitate de a vă menține bugetul în limitele acceptabile, fiindcă puteți controla cheltuirea excesivă. Cu toate acestea, pe lângă plata facturilor și a altor datorii se întâmplă să vă mai faceți și anumite plăceri. Dacă însă ați pierdut chitanța există posibilitatea să uitați pe ce ați cheltuit anumiți bani, în schimb dacă utilizați un card bancar puteți vedea toate tranzacțiile financiare efectuate într-o lună.

3. Achizițiile electronice nu sunt o opțiune. Persoanele care folosesc bani numerar se află în imposibilitatea de a realiza anumite achiziții online. Aceștia aleg această situație de teamă să nu fie fraudați, însă băncile oferă o securitate în plus pentru cardurile bancare și au grijă să nu existe achiziții frauduloase. Totodată, acolo unde banii au fost furați din cont banca îi va returna proprietarului de drept, conform obligațiilor din contract.

4. Urgențele sunt mai mult o durere de cap. În prezent este greu să folosești bani numerar atunci când te afli într-o situație de urgență, fiindcă foarte multe servicii pot fi achiziționate doar în mediul online. De aceea, este indicat să aveți un card bancar pentru a rezolva o întâmplare neprevăzută.

5. Folosirea numerarului duce la pierderea anumitor recompense și avantaje. Utilizarea cardurilor în tranzacții financiare vine cu anumite avantaje, fiindcă băncile vă pot oferi anumite recompense, de la puncte de loialitate care pot fi transformate în bani, la returnarea unei sume de bani din achiziția făcută și multe altele.

6. Cardul facilitează obținerea unui credit. Persoanele care folosesc bani numerar în locul unui card vor pierde oportunitatea de a realiza un credit bancar pentru îndeplinirea unor scopuri, precum cumpărarea unei mașini sau a unei locuințe, au scris cei de la fool.com.

Foto: Pexels.com

Distribuie acest articol:
Tags:
Cele mai noi articole
Cum să-ți protejezi datele personale: Setări esențiale pe care trebuie să le schimbi acum în telefonul tău
Cum să-ți protejezi datele personale: Setări esențiale pe care trebuie să le schimbi acum în telefonul tău
Telefonul tău știe unde dormi, cu cine vorbești, ce cumperi și chiar despre ce urmează să vorbești. În 2026, datele tale personale sunt mai valoroase decât oricând, iar companiile de tech... citește tot
Cum ne influențează emoțiile deciziile financiare? Teoria echilibrului între risc și câștig
Cum ne influențează emoțiile deciziile financiare? Teoria echilibrului între risc și câștig
Creierul uman nu este un calculator performant atunci când vine vorba de portofel. În loc de cifre reci și grafice precise, majoritatea oamenilor operează cu impulsuri, temeri și speranțe de... citește tot
5 surse de venit pasiv pe care le poți începe cu mai puțin de 500 RON în anul 2026
5 surse de venit pasiv pe care le poți începe cu mai puțin de 500 RON în anul 2026
Există un mit care refuză să dispară: acela că ai nevoie de zeci de mii de euro pentru a genera venit pasiv. În 2026, datorită democratizării platformelor de investiții și a noilor... citește tot