Pe Pământ sunt numeroase locuri misterioase, a căror poveste se lasă cu greu dezvăluită. Așa este și cazul unei gropi din Canada, din apropierea Polului Nord. Craterul Pingualuit mai este cunoscut și sub denumirea de „Ochiul de cristal”, fiind pentru multă vreme o destinație pentru exploratorii de diamante.
În nordul îndepărtat al Quebecului se găsește o regiune care este de două ori mai mare decât Marea Britanie, cunoscută sub numele de Nunavik. În anii 1950, această zonă a fost considerată, la nivel global, a opta minune a lumii. Acest lucru s-a datorat caracteristicilor terestre unice pe planetă.
Tundra de aici este marcată de crăpături, fisuri și depresiuni pline cu mici buzunare de apă. Cu toate acestea, printre nenumăratele adâncituri, craterul este principala atracție. 
Craterul are un diametru de aproape 3,5 kilometri și o circumferință de peste 10 kilometri. Acesta este aproape perfect circular și este umplut cu apă, iar, privit de sus, arată ca o oglindă perfectă.
A fost descoperit pentru prima dată în 1943, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când piloții de vânătoare l-au reperat și l-au folosit ca ajutor de navigație. Dar nu l-au împărtășit cu restul lumii până când războiul nu s-a terminat, a povestit Pierre Philie, geograf francez, pentru bbc.com.
Când au început să cerceteze zona, oamenii de știință au crezut că groapa a fost provocată de un vulcan și, drept urmare, au considerat că în interiorul ei ar trebui să existe diamante. Ulterior, datele științifice au evidențiat faptul că un meteorit a dus la apariția acestui crater.
Impactul s-a întâmplat acum 1,4 milioane de ani și ar fi fost de 8.500 de ori mai puternic decât bomba de la Hiroshima. Apa din interiorul craterului este alimentată doar de ploaie și este considerată a fi a doua cea mai pură apă din lume, fiind întrecută doar de lacul Mashu din Japonia.
În anul 2007, o echipă de cercetători de la Universitatea Laval din Quebec, condusă de profesorul Reinhard Pienitz, a vizitat craterul iarna pentru a preleva mostre de sub apă. Pienitz a descris craterul atunci ca fiind o „capsulă științifică a timpului”, care poate dezvălui indicii despre episoadele trecute de schimbări climatice și despre modul în care ecosistemele s-au adaptat sub presiune.
Foto: bbc.com
