Povestea craiului Alexandru cel Bun, domnitorul care a avut 4 neveste. Două dintre ele au murit la puțină vreme de la căsătorie!

05.03.2024
Povestea craiului Alexandru cel Bun, domnitorul care a avut 4 neveste. Două dintre ele au murit la puțină vreme de la căsătorie!

Când vine vorba despre domnitorii Moldovei se vorbește despre Ștefan cel Mare, despre Petru Rareș, Alexandru Lăpușneanu sau Dimitrie Cantemir. Un conducător la fel de longeviv a fost și Alexandru cel Bun, cel care a condus Moldova peste 30 de ani, dar care a rămas în istorie ca având patru neveste.

Alexandru cel Bun a condus Moldova între 1400 și 1431 și s-a remarcat prin faptul că timp de 30 de ani a ținut Moldova departe de orice război, făcându-se remarcat ca un adevărat diplomat. Tocmai din pricina faptului că nu a purtat conflicte, după moartea sa, Alexandru a fost poreclit ca fiind Alexandru cel Bun.

Alexandru cel Bun a avut patru neveste

Cel mai longeviv domnitor al Moldovei a fost căsătorit de patru ori și se spune că era un adevărat crai al acelor vremuri. Două dintre neveste au murit la scurt timp după căsătorie, iar de a treia domnitorul a divorţat. Motivul? Ce-a de-a treia soție era catolică și a încercat să-l convertească pe domnitorul Moldovei, lucru pe care acesta l-a refuzat, fiind un ortodox convins.

Prima nevastă a lui Alexandru cel Bun a fost Margareta, fiica palatinului Ştefan din Losontz-Polonia, doamnă de origine catolică. Căsătoria a avut loc înainte de înscăunarea pe tronul Moldovei. Din pricina bolilor vremurilor, Margareta a murit la scurt timp după căsătorie şi a fost înmormântată în biserica ridicată de soţul său.

A doua nevastă a fost Ana, cărei i se mai spunea şi Neacşa. Izvoarele istorice spun că Neacşa ar fi fost chiar fiica lui Mircea cel Bătrân, cel care a domnit în Țara Românească între 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394 și între ianuarie 1397 – 31 ianuarie 1418. Și Neacșa a murit la scurt timp și a fost înmormîntată la mănăstirea Bistriţa.

„Alexandru cel Bun, căruia nu îi plăcea văduvia, se însură a treia oară luând de soţie din nou o catolică, însă de neam mare de tot. Anume pe Ringala, vara regelui Vladislav al Poloniei. Ringala era de altfel vara de a treia şi cu Alexandru”, notează istoricul C. Gane în cartea ”Trecute vieţi de doamne şi domniţe”, potrivit adevărul.ro.

Căsătoria cu Ringala a durat zece ani. Cei doi au divorțat întrucât Ringala a vrut să-l convertească pe Alexandru cel Bun la catolicism.

„De ce şi-a trimis Alexandru soţia acasă, după o convieţuire cuviincioasă, zice-se, nu se ştie. Istoricii tac, din lipsă de documentare. Însă bănuiala trebuie să cadă tot asupra chestiunei catolicismului.” De altfel, cronicele polone arată lămurit că ‘Ringala s-a despărţit de soţul ei Alexandru din pricină că acesta nu voia în ruptul capului să devie catolic’. Aşadar, a plecat ea de bunăvoie; n-a fost alungată”, notează istoricul C Gane.

În acelaşi an în care s-a despărţit de doamna Ringala, Alexandru cel Bun se recăsătoreşte cu Marina, care făcea parte dintr-o familie boierească din Moldova. Împreună cu Marina, Alexandru cel Bun a avut patru copii astfel: Cneaja, Ştefan, Bogdan şi Petru Aron.

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Gheorghe Eminescu, nepotul Luceafărului, care a trecut din tranșeele de la Mărășești în celulele de la Jilava și Aiud: a purtat un nume uriaș, dar și-a câștigat singur locul prin curaj... citește tot
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Răspunsul la această întrebare nu este atât de simplu pe cât pare la prima vedere, deoarece istoria colonizationale britanice în America de Nord este împărțită între o primă tentativă... citește tot
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Brașovul este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase orașe din România, dar farmecul său de așezare la poalele muntelui vine la pachet cu o problemă din ce în ce mai acută:... citește tot