Locul lui Alexandru Ioan Cuza în istoria României este asigurat. El a fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. Politica sa internă și externă a ajutat la dezvoltarea societății și punerea bazelor unui viitor mai bun. În scurta sa domnie, cu ajutorul lui Mihail Kogălniceanu, acesta a realizat mai multe reforme, printre care: secularizarea averilor mănăstirești (1863), reforma agrară (1864), reforma învățământului (1864), reforma justiției (1864).
Despre A. I. Cuza s-a scris mult în istorie și multe dintre faptele sale au fost recunoscute și apreciate. Un lucru mai puțin cunoscut și care ține mai mult de folclorul popular se referă la faptul că domnitorul era un împătimit al dreptății. Este știut faptul că, la acea vreme, boierii încercau să ocolească legile și încercau să exploateze pe cât posibil pe țărani.
Potrivit folclorului popular, Cuza se îmbrăca simplu, ca un țăran, și străbătea drumurile țării, pentru a vedea nedreptățile și neregulile administrative și comerciale. Atunci când acesta era recunoscut își declina identitatea. În felul acesta, Cuza știa ce măsuri să ia în regiunile respective, pentru a asigura ordinea și disciplina.
Una dintre aceste întâmplări ar fi avut loc într-un târg din Galaţi. Îmbrăcat în țăran, Cuza a mers în târg având cu el ”două putini cu lapte acru”. Acesta a întâlnit un negustor dispus să-i dea undelemn la schimb pe lapte.
Negustorul a luat de pe tejghea ocaua mare, „ocaua lui Cuza”, şi-a măsurat laptele, dar când a trebuit să măsoare untdelemnul a scos de sub tejghea o altă oca, spunând că prima era murdară de lapte.
„Păi, ocaua asta-i mai mică”, a zis „ţăranul”. „Ce te pricepi tu, nepricopsitule! Ocaua-i oca şi gata!”, s-a enervat negustorul.
Văzând cum este înşelat de negustor, Cuza şi-a scos căciula din cap, a lepădat sumanul şi s-a arătat în tunica albastră, cu epoleţi auriţi, ca un domnitor.
Regimul instituit de Alexandru Ioan Cuza nu a fost pe placul liberalilor radicali, precum și a o parte dintre conservatori. Aceștia au constituit o alianță numită „monstruoasa coaliție” și au decis să îl înlăture de la conducerea țării. Astfel, domnitorul abdică în noaptea de 10/22–11/23 februarie 1866.
Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinței națiunii întregi și angajamentului ce am luat la suirea pe Tron, depun astăzi,11 februarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenențe Domnești și a Ministrului ales de popor, scrie pe actul iscălit de Cuza.
Cuza a părăsit Bucureștiul și a trăit cea mai mare parte în exil, în orașele mari ale Europei ca Paris, Viena sau Wiesbaden. Alexandru Ioan Cuza a încetat din viață la 3/15 mai 1873, la Hotelul Europa din Heidelberg, la vârsta de 53 de ani. O răceală puternică i-a fost fatală, el având complicații la inimă și la ficat, precum și astm.
Alexandru Ioan Cuza fost înhumat la Biserica Domnească de lângă Palatul Domnesc de la Ruginoasa, însă după cel de-al Doilea Război Mondial, corpul său a fost mutat la Biserica Trei Ierarhi din Iași.
Foto: ro.wikipedia.org
