Bucureștiul are o istorie pe cât de zbuciumată, pe atât de fascinantă, întinsă de-a lungul a mai bine de 560 de ani câți au trecut de la prima atestare documentară. Odată cu trecerea timpului, capitala României a suferit continuu schimbări importante, devenind principalul centru economic, politic, artistic și cultural al țării.
Din punct de vedere administrativ, „Micul Paris”, așa cum a fost supranumit Bucureștiul, este împărțit în șase sectoare, împărțire care s-a făcut în conformitate cu Decretul nr. 284/1979, încă în vigoare. Deși nu există un consens administrativ, Planul Urbanistic General al Bucureștiului spune că, în momentul de față, există 70 de cartiere, în timp ce un studiu antropologic al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative a identificat peste 100.
Indiferent de această cifră, un lucru este cert. Fiecare dintre cartierele bucureștene are o istorie proprie, mai veche sau mai nouă, iar fiecare așezare sau mahala s-a concentrat în jurul unui anumit punct, fie acesta religios (mănăstire sau biserică), administrativ (cetate sau centru de conducere) sau rezidențial (palat sau conac). La fel stau lucrurile și în cazul cartierului Regie.
Situat în zona de vest a orașului, pe malurile râului Dâmbovița, cartierul Regie este unul dintre cele mai mici din București. Alcătuit în majoritate din cămine studențești, Regia este delimitată la nord de Șoseaua Virtuții, la vest de Calea Crângași, la sud de Bulevardul Iuliu Maniu, iar la est de Șoseaua Orhideelor, Calea Giulești și Bulevardul Regiei.
Istoria cartierului datează din anul 1848, când a fost construită Moara de apă Ciurel. Pe locul acesteia avea să fie ridicată, un secol mai târziu, fabrica de pâine „Spicul”. Aceasta a rezistat șase decenii deoarece, în 2008, a fost demolată făcând loc unui complex rezidențial de apartamente de lux și unor spații de birouri.
Un loc important în procesul de dezvoltare industrială a Bucureștiului l-a ocupat scoțianul Effingham Grant, secretarul de atunci al Consulatului Marii Britanii. Căsătorit în anul 1850 cu Zoe Racoviță, nepoata boierului Dinicu Golescu, omul de afaceri britanic a înființat în 1863 prima turnătorie din urbea dâmbovițeană, Fonderia de la Belvedere, iar un an mai târziu a deschis Manufactura de Tutun Belvedere, prima de acest gen din Principate.
Grant a construit ulterior și un conac, iar cincisprezece ani mai târziu Manufactura de Tutun Belvedere devine Regia Monopolurilor Statului, de unde și numele pe care avea să-l primească ceva mai târziu această zonă. După construirea fabricii de țigarete, Grant a parcelat și a vândut loturi de teren angajaților pe care se se ridice locuințe de serviciu pentru aceștia.
În prezent, în Regie se află campusul studențesc cu același nume, cel mai mare din țară, dar și câteva zone rezidențiale. Construcția căminelor studențești a început în 1961 și s-a terminat trei ani mai târziu. Pe parcurs, lângă cămine au fost ridicate și câteva blocuri de locuințe. Accesul în cartier se poate face folosind stațiile de metrou „Grozăvești” și „Petrache Poenaru” și Pasajul Basarab.
