De ce prețurile din aeroporturi sunt foarte mari?

02.10.2023
De ce prețurile din aeroporturi sunt foarte mari?

Avionul este de ani buni unul dintre cele mai populare mijloace de transport. Cu ajutorul acestuia putem ajunge într-un timp rapid oriunde în lume. Pentru a ajunge să ne așezăm confortabil pe scaunele din avion, trebuie să trecem prin mai multe filtre de securitate, dar și prin numeroase magazine unde cheltuim primii bani din vacanță. De ce prețurile din aeroport sunt foarte mari?

Prețurile din aeroport sunt mai mari decât în afara lui

aeroport

De câte ori nu s-a întâmplat să ne trezim în aeroport că ne este foame sau sete. Astfel că am ales să intrăm în bugetul de vacanță și am mâncat un sandviș sau chiar un meniu la un restaurant. Fiind obișnuiți cu prețurile alimentelor din afara aeroporturilor, ne-am întrebat de ce am plătit atât de mult pe un sandviș în fața porților de acces.

Pentru a vedea de ce prețurile din aeroport nu sunt atât de accesibile, trebuie să înțelegem că fiecare magazin sau restaurant este deținut de firme private. Astfel că dacă vrem să cumpărăm o brioșă, cumpărăm de la un patron care la rândul său plătește chirie autorităților. În această ipoteză, este ușor să înțelegem de ce pentru o cafea ajungem să plătim poate dublul prețului normal, iar în Otopeni chiar prețul triplu.

Cu toate acestea, multe aeroporturi au restricții generale privind prețurile produselor pentru firmele care își desfășoară activitatea. Acest lucru se traduce prin faptul că vânzătorii nu taxează cu un anumit procent peste ceea ce ar plăti pentru acestea în afara aeroportului. Prin urmare, firmele private trebuie să taxeze mai mult pentru o cafea, pentru un burger sau apă pentru a-și putea susține cheltuielile.

Care sunt cele mai lungi curse cu avionul din lume?

Multora dintre noi ne place să zburăm cu avionul. Cu toate acestea, un zbor prea lung poate să ne displacă din cauza disconfortului. Un spațiu care nu depășește de multe ori 1 metru pătrat / persoană în care petrecem mai mult de câteva ore poate fi deranjant.

Pentru cei care zboară în interiorul Europei, există avantajul curselor rapide, scurte, în care nu zburăm mai mult de 3 ore. Spre exemplu, un zbor din București până în Veneția durează aproximativ 1 oră și 50 de minute. La fel de bine, un zbor între București și Barcelona durează 3 ore și 15 minute.

Există însă zboruri transoceanice care durează mai mult decât ne-am putea gândi:

  1. New York – Singapore: 18 ore, 50 minute
  2. Newark – Singapore: 18 ore, 30 minute
  3. Perth – Londra: 17 ore, 20 minute
  4. Dallas – Melbourne: 17 ore, 35 minute
  5. New York – Aukland: 17 ore, 35 minute.

Foto: Depositphotos.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Care este cea mai mică viteză de creștere de pe Terra? Cristalele gigantice cresc 0.00044 mm pe an
Care este cea mai mică viteză de creștere de pe Terra? Cristalele gigantice cresc 0.00044 mm pe an
Cea mai mică viteză de pe planetă este cea de creștere a cristalelor gigantice din peștera Naica, din Mexic. Sunt printre cele mai mari cristale de pe planetă. Ajung la 12 m lungime și la 55... citește tot
Dacă se dovedește că a încălcat legea în dosarul Epstein, ar putea fi Donald Trump, președintele SUA, arestat?
Dacă se dovedește că a încălcat legea în dosarul Epstein, ar putea fi Donald Trump, președintele SUA, arestat?
Președintele american a sugerat marți americanilor să nu se blocheze în dezbaterea noilor dezvăluiri din dosarele Epstein și să „treacă mai departe”, după ce Departamentul Justiției a... citește tot
Cum se face trendul cu caricaturi cu ajutorul Chat GPT?
Cum se face trendul cu caricaturi cu ajutorul Chat GPT?
În ultimii ani, caricaturile generate cu ajutorul inteligenței artificiale au devenit un adevărat trend pe rețelele sociale. De la portrete amuzante până la ilustrații în stil Pixar, anime... citește tot