De ce Nicolae Ceaușescu i-a tras o palmă Mihaelei, nepoata sa. Ce l-a scos din minți pe dictator?

17.10.2022
De ce Nicolae Ceaușescu i-a tras o palmă Mihaelei, nepoata sa. Ce l-a scos din minți pe dictator?

Nicolae Ceaușescu (26 ianuarie 1918 – 25 decembrie 1989) a fost un personaj dur atât în plan personal, cât și în plan profesional. Totul trebuia făcut conform dorinței sale, iar cine nu respecta ceea ce el zicea avea de suferit, chiar și fizic. Nepoata sa, Mihaela Ceaușescu, a povestit că a trăit pe propria-i piele furia dictatorului.

Nicolae și Elena Ceaușescu au controlat viața tuturor românilor, în perioada în care s-au aflat la conducerea statului. Nimic nu se mișcă și nu se făcea fără aprobarea cuplului dictatorial. Pe principiul ceea ce este legal este obligatoriu, iar ceea ce nu este legal este interzis, a funcționat societatea în timpul comunismului.

Mihaela Ceaușescu, bătută de Nicolae Ceaușescu

Surprinzător a fost faptul că inclusiv rudele lui Ceaușescu erau controlate la sânge și erau nevoite să respecte cuvântul acestuia. Mihaela Ceaușescu, nepoata liderului comunist, a fost o fire mai nonconformistă, fapt cale l-a supărat foarte tare pe unchiul ei. Fata a avut o primă căsnicie eșuată, soțul acesteia fiind o fire mai brutală atât fizic cât și psihic.

Căsătoria în sine a fost o luptă între mine și tatăl meu, care e mai tare. Și eu am vrut să-i demonstrez că sunt mai tare și că fac ce vreau eu. Eu cu primul meu soț, înainte de prima căsătorie, ne-am văzut de 4-5 ori, era coleg de facultate(…) La a treia întâlnire, m-a chemat tata și mi-a spus: ‘Cu băiatul ăsta termini că nu ne place de el’ (…) Și atunci am zis că mă mărit, mi s-a părut mie că asta ar fi singura posibilitate să-l salvez.

După ce m-am măritat, mi-am dat seama: Doamne, ce am făcut? Nu ne înțelegeam. M-am trezit și la cămin la Grozăvești, cu o valijoară mică. Și revolta a fost a lui: ‘M-am însurat cu nepoata lui Ceaușescu ca să mă mut dintr-un cămin într-un alt cămin?!’ Nu ne-am înțeles deloc. Și a fost un calvar. (…) Mamă, ce bătăi am luat… Doamne ferește! Era de o violență cumplită, a mărturisit Mihaela Ceaușescu, pentru evz.ro.

Procesul de divorț a fost unul cu probleme, fiindcă dosarul acesteia din instanță dispărea de fiecare dată când trebuia să se prezinte la judecată. Avocata Mihaelei Ceaușescu a fost nimeni alta decât Paula Iacob. Situația era una complicată, fiindcă fostul șef de stat nu dorea ca familia Ceaușescu să fie făcută de râs. Nicolae Ceaușescu dorea ca cei doi să se despartă efectiv, însă divorțul să nu fie pronunțat niciodată.

N-o să divorțezi niciodată, înțelegi? Pentru că în familia noastră nu poate să fie cineva divorțat, pentru că noi suntem o emblemă, ar fi spus Nicolae Ceaușescu, moment în care nepoata lui l-a amenințat.

Femeie divorțată nu se poate în familia Ceaușescu pentru că e o mare rușine și vă pătez onoarea. Dar o criminală în familie cum ați vedea? Pentru că la noapte eu îi iau gâtul. E mai bună varianta asta?, a replicat Mihaela Ceaușescu.

Și atunci mi-a tras o palmă. Recunosc, unchi-miu, poc, așa o palmă, a adăugat nepoata lui Nicolae Ceaușescu, potrivit sursei citată mai sus.

Din păcate, nici copiii cuplului dictatorial nu au avut o viață mai ușoară, Zoia recunoscând într-un interviu că a trăit un adevărat calvar cu mama ei în special, care era obsedată de control.

Foto: bzi.ro

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Gheorghe Eminescu, nepotul Luceafărului, care a trecut din tranșeele de la Mărășești în celulele de la Jilava și Aiud: a purtat un nume uriaș, dar și-a câștigat singur locul prin curaj... citește tot
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Răspunsul la această întrebare nu este atât de simplu pe cât pare la prima vedere, deoarece istoria colonizationale britanice în America de Nord este împărțită între o primă tentativă... citește tot
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Brașovul este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase orașe din România, dar farmecul său de așezare la poalele muntelui vine la pachet cu o problemă din ce în ce mai acută:... citește tot