Pentru a ține departe relele sau ghinionul, românii sunt obișnuiți să bată în lemn. Acest gest aproape involuntar este moștenit din străbuni și este practicat și de alte popoare. De altfel, însuși originea gestului este îndepărtată meleagurilor mioritice. Sau, poate că nu.
Cel mai cunoscut popor la pădurilor, celții (un grup de popoare indo-europene răspândite în antichitate în Europa de Vest și Centrală, precum și în Anatolia), obișnuiau să bată în coaja copacilor pentru ca spiritele bune să aibă grijă de ei. De astfel, celții erau recunoscuți pentru conexiunea spirituală pe care o aveau cu natura. În mod ciudat, în urmă cu peste 2.300 de ani, celții stăpâneau inclusiv ţinuturi din actuala Transilvania. De altfel, se pare că ultimii celți din Transilvania ar fi fost alungați chiar de Burebista, regele dac.
O altă teorie vine de la folcloristul britanic Steve Roud, care specifică în cartea sa „The Lore of the Playground‟ că superstiţia provine dintr-un joc, numit „Tiggy Touchwood”, în care copiii care atingeau o bucată de lemn erau imuni şi beneficiau o formă de protecţie faţă de alţi jucători.
În unele culturi asiatice, bătutul în lemnul casei era un mesaj transmis zeilor pentru ca aceștia să-l protejeze pe stăpânul unei case de invidia altora.
Românii bat în lemn din dorința de a împiedica ceva rău să se întâmple. Acest gest s-a transmis din generație în generație. Specialiştii susțin că unele obiceiuri preluate din copilărie sunt greu de schimbat. Este greu, dacă în copilărie, ai preluat acest gest să îl poţi schimba ca adult. Comportamentele repetate devin o obişnuinţă, iar acest gest poate fi făcut din instinct.
Totodată, un alt motiv este asocierea acestui gest cu ceva care chiar ar funcţiona. Dacă la un moment dat, cineva a bătut în lemn, apoi evitat ceva care nu îi făcea plăcere, creierul va asocia această amintire cu gestul, pe care îl va transforma într-un obicei. Simplu, nu?
Foto: DepositPhotos.com
