În perioada comunistă, serviciul de informații din România era denumit Securitate. În acele vremuri tulburi, Securitatea (serviciu înființat în 1948) era forța prin care regimul sovietic, respectiv comunismul, a fost impus în țară prin metode autoritare și menținut prin frică permanentă și teama de moarte. Reţeaua de informatori număra peste 400.000 de persoane, din care activi erau, la momentul 22 decembrie 1989, 136.000.
Principală sarcină a securității era supravegherea populației pentru a identifica și neutraliza orice formă de opoziție față de regimul comunist. Pentru a-și duce sarcina la bun sfârșit, securiștii se ocupau cu interceptarea convorbirilor telefonice, deschiderea corespondenței și utilizarea informatorilor.
În multe dintre cazuri, securiștii arestau, interogau și, uneori, îi torturau pe suspecți sau pe cei care se opuneau fățiș regimului. Au existat episoade în care s-a vorbit și despre violarea și torturarea femeilor deținute. Obsesia securiștilor erau legionarii, mai ales în primii ani după instaurarea regimului comunist. În primii doi ani ai guvernului Groza, primul guvern pro-sovietic, numărul deţinuţilor politici a trecut de 200 de mii la o populaţie de 17 milioane.
„Nu partidul comunist era în toate cele, ci Securitatea” George Budoi, profesor universitar
La Pitești tortura a atins apogeul. Între 1949 și 1952 a avut loc experimentul Pitești. Aici, au avut loc torturi comune, precum bătaia cu bâta, lovitul cu capul de pereţi ori călcatul în picioare, notează digi24.ro. La Pitești, victimele au fost transformate în călăi, timp de trei ani.
Estimările totale a numărului de persoane care au luat parte la acest experiment este cuprins între 1.000 și 5.000. Conform datelor, a fost cel mai mare și cel mai agresiv program de spălare a creierului din blocul de Est. În urma torturii, între 100 și 200 de deținuți au murit, dar numărul poate să fie și mai mare.
Până la mijlocul anilor 1960, Securitatea a contribuit la sovietizarea României, iar apoi s-a ocupat de menținerea regimului comunist la putere. Românii care se opuneau comunismului erau trimiși în cele mai cumplite închisori și lagăre din țară: Sgihet, Gherla, Râmnicu Sărat. Puțini erau cei care ieșeau vii de aici.
Nicolae Ceauşescu cerea Securităţii linişte în ţară şi contribuţii în bani şi inventică din afară. De altfel, Ceaușescu considera Securitatea ca fiind „Un cal nărăvaș pe care n-a știut nimeni să-l călărească”.
Informatorii Securității erau ademeniți și prin diverse presupuse servicii pe care statul le oferă celui care le furnizau informații: pașaport, alimentație mai bună, ascensiune profesională ș.a.m.d. Dar, metoda cea mai des folosită în racolare era șantajul. Foarte des, informatorii erau șantajați cu ceea ce li se poate întâmpla celor dragi, părinți, copii, soț, soție, etc. Se spune că au fost racolați inclusiv minori.
