Nicolae Constantin Paulescu a fost un reputat medic fiziolog român, fiind prima persoană din lume care a reușit să izoleze hormonul pancreatic antidiabetic, denumit ulterior insulină. Din păcate, cariera în medicină a fost umbrită de activitatea politică, el fiind un important membru al Mișcării Legionare.
Nicolae Constantin Paulescu s-a născut în data de 8 noiembrie 1869, la București, și a decedat tot în capitala României în ziua de 19 iulie 1931. Acesta a studiat medicina la Paris, obținând titlul de doctor cu teza Recherches sur la structure de la rate (Cercetări asupra structurii splinei).
Savantul român și-a dedicat aproape 3 decenii din viață descoperirii unui tratament pentru diabet. Ministerul Industriei şi Comerţului din România i-a acordat acestuia, în data de 19 decembrie 1922, brevetul „Pancreina şi procedeul fabricaţiei ei“. Prin această activitate Nicolae Paulescu a reușit să separe hormonul antidiabetic eliberat de pancreas, denumit ceva mai târziu insulină. Cu acest brevet el a reușit să obțină și drepturile pentru fabricarea medicamentului.
Trebuie menționat că Niculae Paulescu a reușit să obțină leacul pentru diabet încă din anul 1916, în urma unor experimente pe câini diabetici. Medicul a observat că glicemia animalelor a scăzut după ce le-a injectat în vena jugulară substanța cu insulină.
Din păcate, Primul Război Mondial a făcut ca savantul român să se oprească din cercetări, fiind nevoit să meargă pe front. După încheierea conflictului, acesta și-a prezentat descoperirea în fața colegilor Societăţii de Biologie, în data de 23 iulie 1921. În același timp el a publicat o serie de articole în diferite reviste de specialitate, unde a prezentat în premieră leacul pentru diabet.
În vara anului 1922, ortopedul Fred Grant Banting şi colegul său mai tânăr Charles Herbert Best au anunțat că au descoperit o metodă prin care să regleze glicemia în organism și au intitulat-o insulină. În concluzie, era aceeași substanță pe care o patentase, cu un an mai devreme, Nicolae Paulescu în România.
Cei doi cercetători străini au făcut referire la lucrările publicate de savantul român, însă au susținut că metoda lui Nicolae Paulescu nu a funcționat. Drept urmare, un an mai târziu, în 1923, Frederick G. Banting şi John Macleod au fost laureați cu Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, cu toate că și Charles Herbert Best a avut o contribuție importantă în acest domeniu.
Unii m-au devalizat, alţii încearcă să-mi înăbuşe plângerile. Şi aceasta se petrece în sânul cinstitei familii a oamenilor de ştiinţă. Odinioară, credeam că un cercetător poate munci în linişte, căci eram convins că publicaţiile sale îl pun la adăpost de orice nedreptate. Din nefericire, astăzi sunt silit să mărturisesc că m-am înşelat cu desăvârşire, a afirmat Nicolae Paulescu într-un articol din presa vremii, potrivit adevarul.ro.
Cu toate că în anul 1969 un cercetător scoțian, pe nume Ian Murray, a demonstrat că Banting şi Best doar au confirmat ceea ce savantul român descoperise deja, cercetările lui Păunescu nu au fost niciodată remunerate cum trebuie. Profesorul A.W.K. Tiselius, vicepreşedinte al Fundaţiei Nobel a recunoscut greșeala și a afirmat că speră ca „opera de pionerat a lui Paulescu va fi elogiată cum se cuvine de forurile ştiinţifice internaţionale”.
Foto: Depositphotos.com și Wikipedia.org
