Premiile Nobel s-au acordat din 1901 în onorarea bărbaților și femeilor din toate colțurile globului pentru realizări remarcabile în fizică, chimie, medicină, literatură și pentru munca în pace. Bazele premiului au fost puse în 1895, când Alfred Nobel și-a scris ultimul testament, lăsând o mare parte din averea sa la înființarea Premiului Nobel.
Alfred Nobel a fost om de știință, inventator, antreprenor, autor și pacifist. Nobel vorbea fluent mai multe limbi și scria poezie și dramă. Nobel a fost, de asemenea, foarte interesat de problemele sociale și legate de pace și a susținut opinii care au fost considerate radicale în timpul său.
George Emil Palade a fost un celebru biolog și fiziolog celular român a cărui lucrare a pus bazele biologiei celulare moderne. El a câștigat Premiul Nobel din 1974 „pentru descoperiri privind organizarea structurală și funcțională a celulei”. A fost profesor la Universitățile Rockefeller și Yale și membru fondator al Societății Americane de Biologie Celulară.
George Emil Palade s-a născut în 1912 la Iași. A urmat liceul Alexandru Hasdeu din Buzău înainte de a studia Medicina la Universitatea din București în 1930. În anii 1940, a primit o bursă de 2 ani ca profesor invitat la Universitatea Rockefeller din New York. În 1953, a devenit membru asociat al Universității Rockefeller, iar în 1956, a lucrat acolo ca profesor de biologie celulară.
În anii 1950, Palade a dezvoltat o metodă de separare a componentelor celulare, cunoscută sub numele de „fracționare celulară”, în care celulele sunt despărțite și componentele sunt separate în funcție de densitatea lor, folosind o centrifugă.
El a descoperit ribozomul și a explicat modul în care proteinele sunt transportate în afara celulei. În 1961, a devenit membru al Academiei Americane de Științe. De asemenea, a fost membru al Institutului de Medicină, al Academiei Americane de Arte și Științe, al Academiei Regale de Medicină Belgiene și al Societății Regale din Londra.
În 1964, și-a dat numele corpurilor Weibel-Palade (pe care le-a identificat cu anatomistul Ewald Weibel), componente ale celulelor care alcătuiesc căptușeala subțire a vaselor de sânge și a inimii și care joacă un rol important în coagularea sângelui.
În 1973, s-a mutat la Yale, unde a devenit președintele noului departament de biologie celulară. Un an mai târziu, a primit Premiul Nobel pentru fiziologie și medicină pentru contribuțiile sale la înțelegerea structurii, chimiei și funcției celulare (împărtășit cu Albert Claude și Christian de Duve).
Palade a fost membru fondator al Societății Americane de Biologie Celulară (ASCB) și a ocupat funcția de președinte al acesteia între 1974 și 1975. De asemenea, a lucrat ca editor al Journal of Biophysical and Biochemical Cytology (acum Journal of Cell Biology) și la Revizuirea anuală a biologiei celulare.
A scris studii și lucrări importante în domeniul biologiei celulare, cum ar fi Structura fină a mitocondriilor (1952), Un comportament mic al particulelor de citoplasmă (1953), Structura și funcția la nivel celular (1966), Aspectele intracelulare ale procesului de sinteza proteinelor (1975), Izolarea și caracterizarea parțială a lemei plasmatice luminale a endoteliului microvascular din plămânii de șobolan (1992).
În 1990, a devenit primul decan pentru afaceri științifice la Școala de Medicină de la Universitatea din California. S-a retras în 2001, dar a rămas consultant. După trei ani de la retragerea sa, Clădirea de Vest a Medicinii Celulare și Moleculare din cadrul Universității din California a fost redenumită Laboratoarele George Palade.
În 2006, Universitatea din California a creat „Fondul de bursă George E. Palade”. A primit numeroase premii, inclusiv Premiul Lasker (1966), Premiul special Gairdner (1967), Premiul Hurwitz (1970), Medalia Națională a Științei din SUA (1986). În 2007, președintele român Traian Băsescu i-a acordat Ordinul Stelelor Române, cea mai înaltă distincție a statului român. George Palade a murit în SUA, 7 octombrie 2008, la vârsta de 95 de ani.
Foto: Descoperă.ro
