Cum au ajuns țiganii în România?

Țiganii, cunoscuți și sub denumirea de romi, sunt împărțiți în întreaga lume. România are cea mai numeroasă populație de țigani din țările europene, cu aproximativ 2 milioane de persoane. Totuși, cum au ajuns țiganii în spațiul carpato-danubiano-pontic și de unde au venit?

În Țările Române (Moldova, Transilvania și Țara Românească), ţiganii apar menţionaţi în veacul al XIV-lea. Aceștia aveau statutul de robi. Se pare că țiganii au venit odată cu pecenegii şi cumanii în Țara Românească, prin secolele al XI-lea – al XII-lea. În Moldova, prezenţa ţiganilor este atestată pentru prima dată în anul 1414, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. În Ardeal, documentele rămase din vremea regelui Sigismund, în anul 1423, vorbesc despre prezenţa ţiganilor în regiune.

Mulți dintre romi trăiau în preajma curților boierești și a mănăstirilor. În acele timpuri, țiganii erau considerați o mână de lucru foarte ieftină şi asupra cărora stăpânul avea drept de viaţă şi de moarte. „Boierii sunt stăpânii lor cei mai absoluţi. După plac, îi vând şi-i ucid ca pe nişte vite. Copiii lor se nasc robi fără deosebire de sex”, nota Contele d’Antraigues, cel care a vizitat Țările Românie în secolul al XVII-lea.

Țiganii vin din nordul Indiei și Pakistanului

Trebuie punctat faptul că venirea țiganilor în Europa din nord-vestul Indiei si nord-estul Pakistanului s-a produs treptat.

Aceștia aveau meserii vaste. Cei cu domiciliu stabil se ocupau cu agricultura, tâmplăria, prelucratul vaselor sau fierăria, iar cei nomazi cu lăutăria sau adunatul aurului din albia râurilor. În urma meseriilor practicate, aceștia erau numiți zlătari, rudari sau căldărari.

De ce au țiganii aur?

În Evul Mediu, o parte dintre strămoșii țiganilor purtau numele de zlătari. Cu alte cuvinte, zlătarii (cunoscuți și sub denumirea de aurari) erau meșterii care se ocupau cu prelucrarea aurului. Timp de cinci secole, țiganii au fost robii boierilor, domnilor sau mănăstirilor. În Țările Române, prelucrarea aurului era o meserie practicată de către mulți dintre țigani. Și cum, cine împarte, parte-și face, țiganii (grup etnic originar din India Medievală) au ajuns să dețină de-a lungul timpului cantități impresionante de aur ca fiind bunuri personale. De altfel, romii erau cei care își extrăgeau aurul din albiile râurilor.

În lucrarea „Descrierea Moldovei”, țiganii plăteau către domnitor, anual, câte 5 kilograme de aur de cap de rom (în loc de tribut) pentru a avea permisiunea de a aduna aurul din albiile râurilor ce izvorau din Carpați. În timp ce, pentru românul de rând, avuția erau pământurile și casele, pentru țigani, cea mai mare avuție era aurul. Mulți dintre țigani erau nomazi (care nu se stabilește definitiv pe un anumit teritoriu). Pe lângă faptul că aceștia nu erau interesați de case, romii puteau investi într-un lucru mic ca greutate, dar extrem de valoros, așa cum este aurul. Metalul prețios nu s-a pierdut și s-a transmis la romi din generație în generație, de la o familie la alta.