Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?

20.11.2024
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?

Carol al II-lea a fost regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Domnia sa a fost una plină de controverse și mulți oameni politici ai acelor vremuri nu l-au vrut în fruntea statului. Carol a abdicat în anul 1940 și a plecat în exil cu Elena Lupescu, în Estoril, din Portugalia, unde a trăit până a murit. Dar, cum arăta casa în care și-a petrecut ultimele clipe?

Din 1940 și până în 1953 Carol al II-lea a trăit în Estoril, locul în care și-a cumpărat și o vilă cu 50.000 de dolari. Estoril este o stațiune modernă și luxoasă la Oceanul Atlantic, la aproximativ 60 de kilometri de Lisabona. Casa este una somptuoasă, situată aproape de Ocean, cu etaj și o grădină generoasă. Vila se găsește la adresa Rua do Alentejo 4. Totuși, se pare că actuala casă a mai păstrat foarte puțin din cea în care au locuit cei doi, suferind în ultimii ani ample modificări.

Cum a murit Carol al II-lea?

Pe 3 iulie 1947, Carol al II-lea și Elena Lupașcu s-au căsătorit în Portugalia. Cei doi au trăit liniștiți în ultimii ani, lucru pe care l-a recunoscut în jurnalul său și Elena Lupescu.

„Trăiam fericiţi la Estoril, eram încă destul de viguroşi, Carol avea 59 ani, eu 54 În casele fericite, moartea intră uneori brusc, pe neaşteptate Slăbise mult, eram înnebunită de bănuiala că ar putea ascunde un cancer. Nu ne-am schimbat, însă, rosturile vieţii. Primeam musafiri, ieşeam în oraş, vedeam filme, luam masa pe malul mării, ascultam muzică, Carol scria, se ocupa de corespondenţă, notam şi eu câte ceva pe câte o filă de caiet, zile şi nopţi de oameni care se iubesc”, a povestit Elena Lupescu.

Elena Lupescu a continuat: „Era 4 aprilie 1953, ne întorseserăm din oraş, unde luasem masa. Carol, ca de obicei, a mâncat languste şi fructe de mare. Ascultam muzică şi deodată am auzit un strigăt de durere. L-am văzut pe Carol ghemuit pe un fotoliu, strângându-şi cu braţul partea stângă a pieptului. N-am ştiut ce să fac, de disperare, înlemnisem. Carol se uita neputincios la mine şi mi-a şoptit calm: „Cheamă un doctor”!”

După ce a venit doctorul Carol a cerut să o consulte prima dată pe Elena, care se speriase rău. În acest timp, regele și-a dat ultima suflare, iar medicul nu l-a mai putut ajuta pe Carol.

„Când a sosit doctorul, durerea din piept şi din braţul stâng îi trecuse. Eu, însă, tremuram. Carol i-a spus zâmbind doctorului: ‘vezi ce are duduia, s-a speriat rău’. În timp ce doctorul mă consulta pe mine, am auzit iarăşi un strigăt de durere. Carol îşi dăduse duhul. Zăcea prăbuşit în fotoliu, cu ochii larg deschişi, minunaţii lui ochi albaştri, acum fără strălucirea vieţii. Doctorul încerca să-l readucă la viaţă, în timp ce eu umblam disperată. Pe neaşteptate, Carol mă lăsase singură. Mi-amintesc cum îngenunchiată lângă trupul lui încă cald, îi reproşam ca o smintită: ‘Nu mă trăda dragostea mea! Nu mă lăsa singură’”, a adăugat Elena.

Cui a rămas vila din Portugalia?

Carol al II-lea nu a apucat să-și scrie testamentul. „Carol al II-lea nu a avut un testament. Documentul prezentat este o pagină dintr-o decizie a autorităților portugheze care împart proprietățile acestuia din Portugalia către urmași: câte 37,5% către cei doi fii – Mircea Grigore Carol și Mihai – și restul de 25% către văduva fostului rege, Prințesa Elena”, a explicat avocatul Prințului Paul al României, fiul lui Mircea Grigore Carol Lambrino pentru Europa Liberă.

În multe dintre țările din Europa unde Carol al II-lea avea proprietăți, acestea au fost împărțite în mod egal între Mihai și Mircea.

Foto: nomismi.wordpress.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De unde vine simpatia oamenilor pentru extremism?
De unde vine simpatia oamenilor pentru extremism?
În ultima perioadă se tot vorbește despre partide extremiste și extremism în general, cu atât mai mult cu în multe țări din Europa partidele extremiste au câștigat un capital extrem de... citește tot
Ce înseamnă antisemit? Cum s-a manifestat antisemitismul în România?
Ce înseamnă antisemit? Cum s-a manifestat antisemitismul în România?
Antisemitismul este un termen folosit pentru a descrie ura, prejudecățile sau discriminarea împotriva evreilor, ca grup religios, etnic sau cultural. Această formă de intoleranță are o istorie... citește tot
Cine este Rodrigo Duterte, „Călin Georgescu de Filipine” care și-a câștigat mandatul pe… Facebook?
Cine este Rodrigo Duterte, „Călin Georgescu de Filipine” care și-a câștigat mandatul pe… Facebook?
Până în anul 2016, de Rodrigo Duterte nu auzise multă lume. Nici măcar oamenii din Filipine. Peste noapte, Rodrigo Duterte a câștigat alegerile prezidențiale desfășurate într-un singur tur... citește tot