Albert Einstein, fizicianul câștigător al premiului Nobel, care a dat lumii teoria relativității și legea efectului fotoelectric, avea în mod evident un creier special.
Einstein nu a dorit să îi fie studiate creierul sau corpul. Din această cauză i-a instruit pe cei care erau responsabili pentru rămășițele sale să „îl incinereze și să împrăștie cenușa în secret pentru a descuraja idolatrii”. Cu toate acestea, demnitatea lui Einstein a fost compromisă.
Când Einstein a murit la Spitalul Princeton din New Jersey, la 18 aprilie 1955, Thomas Harvey, patologul de gardă nu a urmat instrucțiunile despre care am amintit anterior. Lucrurile au devenit și mai ciudate deoarece fiul său, Hans Albert, nu s-ar fi opus furtului, scrie National Geographic.
Harvey și-a pierdut slujba de la spitalul Princeton și a dus creierul reputatului fizician la Philadelphia. Acolo a fost tăiat în 240 de bucăți și conservat în celloidină, o formă dură și cauciucată de celuloză. Harvey a împărțit bucățile în două borcane și le-a depozitat în subsol. Timp de patru decenii le-a ținut „într-o cutie de cidru ascunsă sub un răcitor de bere”.
Creierul lui Albert Einstein a dobândit o notorietate proporțională cu valoarea sa ca specimen anatomic. Nu face parte din nici o colecție, nu a motivat o nouă teorie a funcției cerebrale, iar din studiul său nu a rezultat nimic ca valoare științifică.
În anul 1985, Harvey și colaboratorii săi din California au publicat primul studiu al creierului lui Einstein, susținând că are o proporție anormală de două tipuri de celule: neuronii și glia.
Au urmat alte cinci studii, cel mai recent fiind publicat în 2014. Acestea au relevat diferențe suplimentare în celulele individuale sau în structurile particulare din creierul lui Einstein.
Cercetătorii din spatele acestor studii spun că studierea creierului lui Einstein ar putea ajuta la descoperirea bazelor neurologice ale inteligenței. Specialiștii în psihologie de la Pace University din New York susțin că această premisă este o absurditate.
Foto: Best Life
