Cine a fost Sfântul Dimitrie cel Nou? De ce este ocrotitorul Bucureștiului?

26.10.2022
Cine a fost Sfântul Dimitrie cel Nou? De ce este ocrotitorul Bucureștiului?

Evlavios din fire, poporul român a căutat mereu să fie aproape de Dumnezeu. În România există mai multe personalități care au fost canonizate și care reprezintă un sprijin moral la nevoie. Sfânta Parascheva este ocrotitoarea Moldovei, iar Sfântul Andrei este cel care protejează întreaga țară. De ce este Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului?

Cine este Sfântul Dimitrie cel Nou?

Dimitrie

În fiecare an, Bucureștiul intră în hram de sărbătoare în perioada 25-27 octombrie. Este sărbătorit și preaslăvit Sfântul Dimitrie cel Nou, care se spune că este ocrotitorul capitalei. La Catedrala Patriarhală au loc slujbe de pomenire, iar racla cu moaștele Sfântului sunt aduse în apropierea credincioșilor. Acesta a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Română în anul 1955, pentru o viață religioasă, dar și a ajutorului spiritual primit.

În imediata apropiere a graniței cu Bulgaria, există localitatea cu numele de Basarabovo, loc care a fost casă pentru Sfânt. Cu timpul, acesta și-a părăsit localitatea natală și a început să fie monah la mănăstirea din afara satului. Activitatea din timpul vieții este aproape necunoscută, însă cu adevăratele fapte miraculoase încep după moartea sa.

Legendele spun că în timpul unei inundații, moaștele Sfântului au căzut din locul în care pierise. În timpul unui vis, Sfântul i s-a arătat unei copile, spunându-i: „Eu te voi vindeca, dacă părinții tăi mă vor scoate din apă!”.
Moaștele au fost scoase la suprafață de către copilă, strălucind ca aurul. Acestea au fost duse în satul natal, Basarabovo, unde au rămas pentru o bună bucată de vreme.

De ce este ocrotitorul Bucureștiului?

Vestea minunii descoperiri a ajuns la urechile conducătorilor de la București. Aceștia au trimis mai mulți generali pentru a aduce moaștele în capitala română, însă fără noroc.

În timpul războiului ruso-turc între 1768-1774, generalul rus a dorit ca moaștele să fie aduse direct în Rusia. În momentul în care racla a ajuns în București, mitropolitul Țării Românești l-a rugat pe general să lase moaștele pe pământ românesc, ca dar pentru daunele făcute poporului.

Putem mărturisi, în frica lui Dumnezeu, că am văzut cu ochii noștri minunile săvârșite de acest Sfânt. (…) La 1815, fiind foarte întinsă această teribilă epidemie în Capitală, au scos pe Sfântul și, după ce au ocolit cu el orașul, l-au poprit în mijlocul târgului, unde s-au citit rugăciuni către Sfânt. Din acea zi, epidemia a început a scădea treptat și Capitala a scăpat de acel flagel.” – amintește locotenentul-colonel Dimitrie Papazoglu.

Sfântul Cuvios Dimitrie a fost proclamat oficial Ocrotitorul Bucureștiului de către Mitropolitul Filat al II-lea, iar din anul 1955 este canonizat.

Foto: Wikipedia.org & Știrileprotv.ro

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Sunetul care a speriat NASA: Ce s-a auzit cu adevărat în cea mai adâncă groapă săpată de om?
Sunetul care a speriat NASA: Ce s-a auzit cu adevărat în cea mai adâncă groapă săpată de om?
Se spune că drumul spre iad este pavat cu intenții bune, dar în anii ’70, un grup de cercetători sovietici a decis că drumul spre centrul Pământului trebuie pavat cu o tehnologie de foraj... citește tot
Cum să-ți protejezi datele personale: Setări esențiale pe care trebuie să le schimbi acum în telefonul tău
Cum să-ți protejezi datele personale: Setări esențiale pe care trebuie să le schimbi acum în telefonul tău
Telefonul tău știe unde dormi, cu cine vorbești, ce cumperi și chiar despre ce urmează să vorbești. În 2026, datele tale personale sunt mai valoroase decât oricând, iar companiile de tech... citește tot
Cum ne influențează emoțiile deciziile financiare? Teoria echilibrului între risc și câștig
Cum ne influențează emoțiile deciziile financiare? Teoria echilibrului între risc și câștig
Creierul uman nu este un calculator performant atunci când vine vorba de portofel. În loc de cifre reci și grafice precise, majoritatea oamenilor operează cu impulsuri, temeri și speranțe de... citește tot