În noiembrie 1952, la scurt timp după moartea primului președinte al Israelului, Chaim Weizmann, guvernul de la Tel Aviv se afla în căutarea unui succesor de o asemenea anvergură încât să ofere noului stat o recunoaștere morală și internațională de necontestat. Alegerea lor părea firească, dar răspunsul primit a intrat în istorie: omul care a refuzat această funcție a fost chiar Albert Einstein, cel mai mare fizician al secolului al XX-lea.
Propunerea oficială i-a fost transmisă genialului savant prin intermediul ambasadorului Israelului în Statele Unite, Abba Eban. În scrisoarea transmisă în numele premierului David Ben-Gurion, Einstein era asigurat că, dacă va accepta rolul de președinte, i se va garanta întreaga libertate de a-și continua munca științifică.
Rolul de președinte în Israel era unul predominant ceremonial, dar simbolistica numirii fizicianului de origine evreiască — laureat al Premiului Nobel și simbol mondial al păcii și dreptății — era uriașă.
Einstein, care la acea vreme locuia în Princeton, New Jersey, și avea 73 de ani, nu a ezitat prea mult. A refuzat propunerea într-un mod extrem de umil, dar ferm, explicându-și motivele într-o scrisoare devenită celebră:
„Sunt profund mișcat de oferta din partea statului nostru, Israel, dar în același timp întristat și rușinat că nu pot să o accept. Toată viața mea m-am ocupat de chestiuni obiective, prin urmare îmi lipsesc atât aptitudinile naturale, cât și experiența de a trata corespunzător cu oamenii și de a îndeplini funcții oficiale” (Albert Einstein)
Fizicianul a adăugat că vârsta înaintată și lipsa de tact politic îl făceau nepotrivit pentru o astfel de funcție publică. Se spune că, neoficial, premierul Ben-Gurion ar fi oftat ușurat la aflarea refuzului, întrebându-și în glumă consilierii: „Ce ne-am fi făcut dacă ar fi spus da?”, conștient că spiritul independent și pacifist al lui Einstein ar fi putut crea tensiuni diplomatice.
Refuzul nu a însemnat o lipsă de atașament. Einstein a fost un susținător ferm al poporului evreu și un susținător al cauzei sioniste, contribuind decisiv la fondarea Universității Ebraice din Ierusalim, căreia i-a lăsat moștenire prin testament toate manuscrisele și arhivele sale științifice.
Cu toate acestea, savantul a înțeles perfect limita dintre geniul științific și politica de stat. Păstrându-și modestia, Einstein a preferat să rămână credincios ecuațiilor sale și căutării adevărului universal, lăsând conducerea politică în mâinile celor pregătiți pentru ea (funcția a fost preluată ulterior de Yitzhak Ben-Zvi).
