Cine a fost conducătorul României care „culegea femeile de pe stradă”?

28.01.2021
Cine a fost conducătorul României care „culegea femeile de pe stradă”?

Carol al II-lea, Regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940, a avut o viață extrem de agitată, fiind unul dintre cele mai controversate personaje din istoria țării noastre.

Comportamentul său, viața personală și gesturile politice au făcut din Carol al II-lea un om foarte iubit, dar și criticat deopotrivă deoarece s-a vorbit mai mult despre aventurile și iubirile lui decât despre deciziile de ordin politic pe care le lua.

Primul copil al Regelui Ferdinand și al Reginei Maria a avut o viață tumultoasă care i-au adus numeroase critici în special din cauza comportamentului său de natură sexuală, care a pus o imensă pată pe monarhie și pe viața politică românească.

Deși, în principiu, este vorba despre o chestiune intimă, viața sexuală a lui Carol a devenit un subiect pe larg dezbătut la nivel național, care a intrat în folclorul mioritic încă dinainte de urcarea lui pe tronul României, potrivit sursei.

Conducătorul României care „culegea femeile de pe stradă”

Oamenii vorbeau la acea vreme despre atracția incredibilă pe care Carol al II-lea o avea față de femei. De altfel, inițierea lui sexuală s-a petrecut la vârsta de 16 ani, atunci când prințul Carol a avut prima experiență de acest gen cu o prostituată pe care i-a găsit-o directorul de atunci al Teatrului Național, Alexandru Davila.

Dupa noaptea petrecută cu Carol, femeia ar fi exclamat:

„M-a omorât, nene Alecule! De 14 ori și niciodată mai puțin, de fiecare dată la fel”

Secretul lui Carol consta în „bărbăția” lui, dar și în apetitul sexual. Viitorul rege suferea de priapism. Este vorba despre o boală care se manifestă printr-o stare erectilă aproape permanentă și dureroasă, de care acesta scăpa numai dacă avea o viață sexuală activă.

Carol, la Hanul lui Manuc

 

Cel supranumit de presa occidentală „The Playboy King” (n.n. – Regele Playboy) avea un obicei considerat rușinos în acea perioadă. Potrivit unor scrieri din jurnalul personal al lui Armand Călinescu ce datează din 1932, Carol al II-lea ieșea și culegea femei de pe stradă. Aflând despre acest obicei, dar și că prințul este extrem de dotat, acestea se adunau în zona centrală a orașului și îl așteptau pe Regele Playboy.

Aceste informații sunt confirmate de ministrul de interne dina cea perioadă, Constantin Argetoianu, care scria în memoriile sale că „Regele aborda câte o prostituată, o aducea la Palat și, după o ședință mai scurtă sau mai lungă, îi da drumul cu un bilet de 500 sau 1.000 de lei. La ieșirea din Palat, paţachina era ridicată de agenții Poliției și dusă la Gavrilă Marinescu, care îi mai da 5.000 lei și o amenința cu moartea dacă spune ceva”.

Odată cu trecerea timpului, Gavrilă, pe numele său adevărat Gabriel M. Marinescu, a înlăturat libera concurență și populase străzile din jurul palatului cu clientele lui. Prin asigurarea acestui serviciu, dar și datorită discreției de care da dovadă, Gavrilă i-a câștigat definitiv încrederea lui Carol și și-a asigurat postul de prefect al Poliției în ciuda mai multor abuzuri pe care le-a făcut.

 

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Gheorghe Eminescu, nepotul Luceafărului, care a trecut din tranșeele de la Mărășești în celulele de la Jilava și Aiud: a purtat un nume uriaș, dar și-a câștigat singur locul prin curaj... citește tot
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Răspunsul la această întrebare nu este atât de simplu pe cât pare la prima vedere, deoarece istoria colonizationale britanice în America de Nord este împărțită între o primă tentativă... citește tot
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Brașovul este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase orașe din România, dar farmecul său de așezare la poalele muntelui vine la pachet cu o problemă din ce în ce mai acută:... citește tot