Cele mai frumoase peisaje și obiective turistice din teritoriile ROMÂNIEI MARI

13.07.2020
Cele mai frumoase peisaje și obiective turistice din teritoriile ROMÂNIEI MARI

Pe data de 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, s-a realizat în mod oficial unirea Transilvaniei, Banatului, Maramureșului și Crișanei cu țara mamă România. Prin Tratatul de la Versailles, României îi revine Basarabia, iar prin tratatul de la Saint Germain, României îi revine și Bucovina. România anexase de asemenea Cadrilaterul, după înfrangerea Bulgariei în anul 1913 în cadrul celui de-Al Doilea Război Balcanic. Astfel, în perioada interbelică, suprafața țării noastre a avut extinderea teritorială maximă din istoria sa, 295.641 km2.

Totuși, în vara anului 1940, în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, România a pierdut Bucovina de Nord, Ținutul Herței și Basarabia, Transilvania de Nord și Dobrogea de Sud. Astăzi, suprafața României este 238.397 km2.

Iată cele mai frumoase locuri din teritoriile care i-au aparținut cândva României Mari:

Cap Caliacra

Capul Caliacra este un monument al naturii din Dobrogea bulgărească care cuprinde o cetate medievală și o rezervație naturală. Acesta este situat în nordul Bulgariei, într-o zonă care până în 1940 i-a aparțiunt României.

Castelul din Balcic

Castelul din Balcic a fost o reședință a Reginei Maria a României, în perioada în care Cadrilaterul a aparținut României. Clădit pe malul Mării Negre, castelulul cuprinde o frumoasă grădină botanică, o pivniță, o chilie mănăstirească, un izvor de apă, mai multe vile rezidențiale și diverse alte clădiri. Astăzi, castelul este una dintre principalele atracții din Dobrogea bulgărească.

Cramele de la Cricova și Mileștii Mici

Cramele de la Cricova și Mileștii Mici sunt situate astăzi în Basarabia. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța au fost anexate de către URSS la 28 iunie 1940. Există sute de kilometri subterani săpați în dealuri unde pot fi văzute unele dintre cele mai frumoase crame europene. Cele două crame sunt foarte aproape de Chișinău.

Cetatea Soroca

Tot în Basarabia se află și Cetatea Soroca, un fort moldovenesc clădit din lemn de Ștefan cel Mare, în fața vadului peste Nistru, și reconstruită în piatră de către Petru Rareș, la mijlocul secolului al XVI-lea.

Cetatea Soroca

 

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Prețul vignietei se va dubla. Ce țări din Europa (mai) au vignetă? Cât plătesc?
Prețul vignietei se va dubla. Ce țări din Europa (mai) au vignetă? Cât plătesc?
În plină austeritate, Ministerul Finanțelor, a publicat joi, 3 iulie, în dezbatere publică un proiect de lege care prevede creșteri semnificative ale taxei de drum, în funcție de tipul... citește tot
Se mărește TVA-ul la locuințe de la 1 august. Ce urmează? Se vor scumpi apartamentele!
Se mărește TVA-ul la locuințe de la 1 august. Ce urmează? Se vor scumpi apartamentele!
TVA-ul pentru locuințe ar putea crește de la 9% la 19% de la 1 august, în cadrul planului de austeritate anunțat de Guvernul Bolojan. Măsura va face ca prețul apartamentelor să crească cu mii... citește tot
Povestea singurului ţigan ajuns domnitor al Moldovei, care a luptat alături de Mihai Viteazu
Povestea singurului ţigan ajuns domnitor al Moldovei, care a luptat alături de Mihai Viteazu
Țiganii au o istorie îndelungată și au venit pe teritoriul Țărilor Române din nord-vestul Indiei si nord-estul Pakistanului. În secolul al XIV-lea, apare prima menționare despre existența... citește tot