Când ne gândim la părinții fondatori ai Uniunii Europene, numele care ne vin cel mai des în minte sunt Robert Schuman, Jean Monnet sau Konrad Adenauer. Cu toate acestea, în perioada interbelică — o epocă dominată de naționalisme agresive și de tensiuni frontieristice —, unul dintre cei mai lucizi politicieni români a formulat ideea unei structuri confederale europene care prefigura uimitor de fidel modelul de integrare de astăzi. Iuliu Maniu, liderul Partidului Național Țărănesc și una dintre figurile centrale ale Marii Uniri de la 1918, a înțeles cu mulți ani înaintea altora că viitorul continentului depinde de depășirea fetișizării granițelor și de cooperarea economică și politică strânsă.
După ce a condus Consiliul Dirigent al Transilvaniei și a contribuit decisiv la consolidarea statului național unitar român, Iuliu Maniu nu s-a izolat într-un discurs etnocentric. Dimpotrivă, experiența sa politică din Imperiul Austro-Ungar și din fruntea guvernelor României interbelice i-a demonstrat că securitatea și prosperitatea țărilor mici și mijlocii din Europa Centrală și de Est nu pot fi garantate prin izolaționism, ci printr-un bloc comun de interese economice și politice.
Maniu a anticipat ceea ce istoricii și politologii numesc astăzi federalism regional ca etapă spre o integrare europeană lărgită. În viziunea sa, suveranitatea națională nu trebuia sacrificată, ci articulată într-o rețea de solidarități supranaționale care să prevină războaiele.
Momentul culminant al articulării acestei idei a avut loc în aprilie 1934, în cadrul unei interpelări celebre adresate în Parlamentul României ministrului de Externe de atunci, Nicolae Titulescu. În fața ascensiunii fascismului în Vest și a amenințării revizioniste din Est, Iuliu Maniu a propus crearea unei Confederații a statelor din Europa Centrală și de Sud-Est.
Această propunere cuprindea elemente revoluționare pentru anii ’30:
Piață economică comună: Crearea unei zone de liber schimb agricol și industrial pentru a face față concurenței marilor puteri economice.
Delegare parțială de atribute supranaționale: Cooperare strânsă în domeniul politicii externe, vamale și de apărare.
Aplanarea pașnică a disputelor: Înlocuirea arbitrajului militar cu instanțe juridice și diplomatice permanente.
Maniu a vorbit deschis despre necesitatea unei structuri de tipul Statele Unite ale Europei, argumentând că fragmentarea continentului în piețe naționale izolate va conduce inevitabil la faliment economic și la un nou război devastator — lucru confirmat dramatic doar câțiva ani mai târziu, în 1939.
„Opinia lui Maniu era a unui om cu clarviziune și cu idei progresiste, în comparație cu ale prietenilor și oamenilor politici contemporani lui; filozofia lui politică devansa concepția care era în vigoare în vremurile acelea în România cu cel puțin 50 de ani. Așa se explică și faptul că în 1924 Maniu a inițiat și a susținut o concepție nouă, care atunci nu s-a bucurat de simpatie, ba dimpotrivă, aceea a unei confederații sud-est europene. Ea trebuia să fie un prim pas spre spiritualizarea frontierelor și spre o Europă unită”, își amintea Corneliu Coposu în cartea „Mărturisiri”, într-o discuție cu ziaristul Vartan Arachelian.
Acesta mai spunea: „În primă fază, confederația trebuia să cuprindă Germania, Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria și România. Ea presupunea, la început, ridicarea barierelor vamale între aceste state, cooperare economică în primul rând și politică în același timp. Pentru state care aveau relații divergente, care aveau chiar competiții teritoriale, vă dați seama cât de avansată era concepția confederativă a lui Maniu. Din păcate, constituirea acestei confederații sud-est europene nu s-a mai realizat”.
Din păcate, Europa anilor ’30 nu era pregătită pentru viziunea lui Maniu. Naționalismele exacerbat, diktat-urile revizioniste și expansiunea regimurilor totalitare au spulberat proiectele democratice de cooperare transfrontalieră.
După Al Doilea Război Mondial (1939-1945), o dată cu instaurarea regimului comunist în România, Iuliu Maniu a fost condamnat în urma unui proces înscenat și a murit la închisoarea din Sighet în 1953. Visul său de integrare europeană s-a concretizat în Vestul Europei prin Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (1951), în timp ce Europa de Est a rămas captivă în spatele Cortinei de Fier.
Aderarea României la Uniunea Europeană în 2007 reprezintă, în esență, confirmarea târzie a intuiției excepționale pe care Iuliu Maniu a formulat-o cu mai bine de șapte decenii înainte: locul firesc al României este într-o Europă unită, prosperă și democratică.
Iuliu Maniu s-a opus permanent încercării lui Carol al II-lea de a instaura o dictatură personală. Totodată, acesta a criticat activitatea partidelor de extremă dreapta și de extremă stânga. Comuniștii, după ce au ajuns la guvernare, nu au uitat de liderul PNȚ și au organizat Înscenarea de la Tămădău în anul 1947.
Practic, mai multor lideri ai Partidului Național Țărănesc li s-a propus să părăsească țara pe ascuns, însă totul a fost regizat de comuniști pentru a îi putea aresta sub acuzația de trădare. A urmat un simulacru de proces, fiind condamnați la ani grei de pușcărie Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Nicolae Carandino și alții.
Iuliu Maniu a fost închis înițial la Galați, apoi în penitenciarul de la Sighetu Marmației. Această locație a fost creată pentru a extermina elita românească interbelică care se opunea regimului comunist. În data de 5 februarie 1953, Iuliu Maniu a decedat la vârsta de 80 de ani fiind grav bolnav și supus unor tratamente inumane de către adepții extremei stânge din România. Maniu petrecuse doi ani la Sighet, în condiții inumane.
Maniu a fost ridicat din celulă, în cel mai strict secret, dar vestea se răspândise ca fulgerul în toată închisoarea. Noaptea am auzit căruţa poposită în curtea închisorii, uruiala roţilor, nechezatul cailor, zgomotul uşor ferecat al şleaurilor. Apoi toate s-au liniştit. Maniu pleca spre groapa comună şi spre gloria eternă, a relatat N. Carandino, fost redactor-șef al ziarului țărănist „Dreptatea”, în volumul de memorii „Nopți albe și zile negre. Memorii din închisorile și lagărele comuniste”.
Trupul neînsuflețit al lui Iuliu Maniu a fost aruncat într-o groapă anonimă, motiv pentru care rămăşiţele lui trupeşti nu au putut fi identificate nici până astăzi.
S-a spus că regimului comunist îi era foarte frică şi de moartea lui Maniu. Vasile Ciolpan, directorul închisorii de la Sighet, ar fi comunicat, conform arhivelor, la Bucureşti, doar atât: „În celula nr…s-a stins lumina”.
Foto: shtiu.ro
