Ce a pățit o femeie care a încercat să urce pe muntele ATHOS, loc INTERZIS FEMEILOR?

21.05.2020
Ce a pățit o femeie care a încercat să urce pe muntele ATHOS, loc INTERZIS FEMEILOR?

Muntele Athos este, probabil, după Vatican zona cea mai Sfântă din lumea creștinătății. Toți cei care au ajutat la construirea muntelui Athos au fost de acord ca acesta să fie sub protecția Avatonului, lucru întărit de nenumărate hrisoave și sigilii. Se spune că, la un moment dat, o femeie a încercat să urce pe munte, după ce a fost ctitorită chiar de tatăl său, însă în timp ce urca a auzit o voce care a mustrat-o pentru îndrăzneala ei și nu a lăsat-o să meargă mai departe. Aceasta a fost nevoită să renunțe.

De ce femeile nu au voie pe Muntele Athos?

Preoții susțin că mai toți marii duhovnici din Athos s-au facut parinți și sprijin creștinilor din lume, prin cărți și prin conferințe, prin spovedanie și povățuire. Pentru a ajunge mari duhovnici, s-au folosit de liniștea și „avaton-ul” Sfântului Munte, conform crestinortodox.ro.

Trebuie specificat că Avatonul este legea care interzice femeilor să urce pe muntele Athos. „Avaton” înseamnă „neumblat”, prin acest cuvânt făcându-se referire la interdicția femeilor de „a umbla” pe pământul Sfântului Munte Athos. Datorită Avatonului zona a rămas una sihastrică și monahală, departe de poftele lumii păgâne.

Cei care au hotărât această interdicție au fost călugării care au ajutat la ridicarea mănăstirilor și clădirilor de pe stânci. În lume mai există mănăstiri ortodoxe care au această regulă, precum: Mânăstirea Frasinei, România; Mânăstirea Sfântul Visarion – Dosikou, Grecia; Mânăstirea Sfântul Sava cel Sfințit, Israel.

Interdicția intrării femeilor la Muntele Athos a fost instituită în secolul al XI-lea, după ce unii călugări tineri au fost seduși de femei cochete și probabil cu tendințe histrionice, care se dădeau drept ciobani pentru a intra în contact cu aceștia, corupându-i să întrețină relații sexuale. Nu este permis nici accesul animalelor de sex feminin.

O femeie, înmormântată pe muntele Athos

Un grup de oameni de știință au anunțat în decembrie 2019, la Salonic, că au descoperit oasele unei femei care a fost înmormântată cu secole în urmă în cimitirul Mănăstirii Pantokratoros de pe Muntele Athos.

Oasele au fost descoperite în timpul lucrărilor de restaurare făcute la podeaua capelei Sf. Atanasie din Athonita. „Sfântul Munte” găzduiește douăzeci de mănăstiri unde este permis accesul numai al bărbaților li se permite să viziteze. Cum este explicată prezența unei femei în aceste locuri?

„Este bine știut că, în trecut, când au existat invazii sau revoluții, călugării și-au deschis mănăstirile pentru a proteja populația locală. Astfel se explica prezența unei femei pe Athos”, a explicat unul dintre arheologii care au descoperit osemintele.

Muntele Athos – istorie

Muntele Athos sau Atos are o înălțime de 2.033 m și o peninsulă cu lungimea de 60 km și o lățime ce variază între 8 și 12 km, aria totală fiind de 360 km pătrați în nord-estul Greciei, în regiunea grecească Macedonia Centrală. Aici se găsesc 20 de mănăstiri, 12 schituri și o mulțime de chilii călugărești ortodoxe, în care trăiesc mai mult de 1500 de monahi ortodocși. Regiunea este autonomă din punct de vedere administrativ, alcătuind un stat monastic cu capitala la Kareia.

Intrarea pe Sfântul Munte se face după ce toți vizitatorii obțin un diamonitirion, o formă de viză bizantină care este redactată în limba greacă și datată folosind calendarul iulian, fiind semnată de către patru secretari ai unor mănăstiri importante. Astfel, se atestă permisiunea de acces pe Sfântul Munte și de cazare în mănăstirile de acolo, pe durata pelerinajului.

Cele mai noi articole
De ce este Muntele Olimp renumit? Ce secrete ascunde?
De ce este Muntele Olimp renumit? Ce secrete ascunde?
Muntele Olimp este, fără îndoială, cel mai faimos munte din lume datorită lui Zeus și adepților săi evlavioși. Acesta este casa zeilor mitologiei grecești și, prin urmare, este principalul... citește tot
E adevărat că Nicolae Iorga a fost îndrăgostit de două surori?
E adevărat că Nicolae Iorga a fost îndrăgostit de două surori?
Dragostea, acel sentiment unic, care face ca viața să fie mai frumoasă, a fost trăită din plin de marii filozofi și scriitori ai României. Eminescu şi Veronica Micle, Cioran şi Friedgard,... citește tot
Care este povestea casei care reproduce Judecătoria din Caracal?
Care este povestea casei care reproduce Judecătoria din Caracal?
Caracal este cunoscut ca fiind orașul celor șapte minuni. Cimitirul de pe strada Învierii, brutăria de pe strada Foametei sau închisoarea situată pe strada Libertății sunt doar câteva dintre... citește tot