Ce s-a întâmplat azi, 12 martie?

12.03.2023
Ce s-a întâmplat azi, 12 martie?

Data de 12 martie este una dintre cele mai importante din istoria mondială, dar și din cea a României. În această zi, în calendarul creștin-ortodox și în cel greco-catolic, este sărbătorit Sfântul Grigore Dialogul, Papa Romei. Trebuie precizat că această dată este cea de-a 71-a zi a calendarului gregorian.

Evenimente istorice 12 martie

1365 – A luat naștere Universitatea din Viena, una dintre cele mai prestigioase din lume.

1838 – A fost înființată, la Brașov, Gazeta de Transilvania, primul ziar politic românesc din această regiune a țării. Din păcate, din cauza presiunilor comuniste și-a încetat apariția în anul 1946.

1965 – A murit George Călinescu, la vârsta de 65 de ani. Acesta a fost unul dintre marii scriitori ai țării noastre, membru al Academiei Române. El este considerat de specialiștii în literatură unul dintre cei mai buni critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu și Eugen Lovinescu.

1907 – În această dată, răscoala țăranilor în Muntenia și Oltenia a atins punctul maxim de tensiune. Drept urmare, a urmat demisia guvernului conservator prezidat de Gheorghe Cantacuzino și instalarea unui guvern liberal, în frunte cu Dimitrie A. Sturdza. I. I. C. Brătianu a fost numit la Ministerul de Interne și generalul Al. Averescu la Ministerul de Război.

1913 – Orașul Canberra a devenit oficial capitala Australiei.

1914 – La New York, a avut loc, în această zi, prima expoziție personală a lui Constantin Brâncuși în orașul american.

1918 – În această dată, Moscova a devenit oficial capitala Rusiei. Până în acel moment, Sankt Petersburg a deținut acest statut timp de 215 ani.

1930 – Mahatma Gandhia protestat în India față de monopolul britanic pe sare printr-un marș de 350 de kilometri spre litoral, cunoscut sub numele de „Marșul Sării”.

1938 – Germania nazistă a anexat Austria.

1947 – Președintele Statelor Unite ale Americii Harry Truman, a adresat un mesajul Congresului, prin care a  prezentat programul politicii externe, cunoscut sub denumirea „Doctrina Truman”. Aceasta a avut drept scop stoparea răspândirii comunismului, la nivel mondial.

1999 – Polonia, Cehia și Ungaria au devenit membre cu drepturi depline în NATO. Aceasta a fost a cincea extindere din istoria Alianței Nord-Atlantice și prima de după „războiul rece”.

2000 – A avut loc un moment istoric, fiindcă Papa Ioan Paul al II-lea a cerut iertare pentru păcatele comise de Biserica Catolică de-a lungul anilor.

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
În memoria colectivă a perioadei comuniste, fraza „sunt din București” purta o greutate aparte. Într-o Românie în care libertatea de mișcare era strict controlată, iar resursele erau... citește tot
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată de la începutul măsurătorilor seismice moderne a fost cel din Valdivia (Chile), din 22 mai 1960, care a atins o magnitudine de 9,5 pe scara... citește tot
Cum funcționează dependența? Mecanismele psihologice din spatele adicției
Cum funcționează dependența? Mecanismele psihologice din spatele adicției
De ce continuă cineva să facă un lucru despre care știe că îi face rău? Este una dintre întrebările care fac dependența atât de greu de înțeles din exterior. Dacă o persoană vede... citește tot