Ce este clickbait?

29.09.2022
Ce este clickbait?

Online-ul este modul cel mai rapid prin care oamenii își culeg informațiile în fiecare zi. Ne place sau nu să recunoaștem, Internetul face parte din viețile noastre. La fiecare vibrație a telefonului, ochii și mintea fug spre micul dispozitiv. Recent, un termen a început să fie din ce în ce mai utilizat de către internauți. Este vorba despre „clickbait” și acesta reprezintă o adevărată strategie de către publisherii care îl folosesc. Ce este clickbait-ul și unde este utilizat?

Ce este clickbait?

Clickbait

Inventarea și dezvoltarea internetului a adus în vocabularul omului de rând foarte mulți termeni noi. „Www- world wide web”, „youtube”, „site” reprezintă o mică parte din ceea ce cunoaștem despre online. Termenul de „clickbait” este des întâlnit în ultima perioadă la foarte multe companii, creatori de conținut sau magazine online. Acesta este folosit pentru a exploata și folosi curiozitatea oamenilor, punând titluri sau imagini atractive, chiar dacă conținutul anunțului sau videoclipului nu are nicio relevanță.

Nevoia site-urilor sau a videoclipurilor este aceea de a fi accesate, astfel clickbait-ul a ajuns să reprezinte o strategie ieftină, dar utilă în atingerea acestui scop. Cei mai experimentați pot recunoaște foarte ușor un clickbait autentic. Titlurile senzaționale precum: „Incredibil!”, „Trebuie neapărat să citești asta!” reprezintă modalități prin care creierul uman este atras să dea click. O altă practică în rândul acestora este faptul că link-ul atașat nu oferă un răspuns concret al subiectului respectiv. Această practică este una dintre principalele surse de vizitatori și implicit bani pentru creatorii de conținut.

Clickbait-ul se poate găsi aproape oriunde pe internet, ceea ce face foarte greu evitarea acestuia. Titlurile atragătoare/înșelătoare sunt frecvente în rețelele sociale sau bloguri, în timp ce pe multe site-uri de renume, acestea oferă spațiu publicitar pentru conținut fals. Cu toate că cele mai multe dintre reclamele de tip clickbait sunt inofensive din punct de vedere al securității, hackerii au dezvoltat modalități prin care oamenii pot fi păcăliți să-și dea propriile informații la concursuri sau premii.

Poate clickbait-ul să fie taxat de către internauți?

Din punct de vedere legal, această practică poate fi folosită de toată lumea, atâta timp cât nu este în joc siguranța omului. Numeroase cazuri de clickbait se regăsesc în special în e-mail, unde hackerii dezvoltă constant noi metode de a face bani.

Cei care obișnuiesc să petreacă un timp îndelungat pe internet pot recurge la metode clasice, precum reportul paginilor sau pur și simplu evitarea click-ului. Acest lucru se traduce prin: mai puține click-uri, mai puțini bani din publicitate.

Foto: Depositphotos.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce este metoda fermoarului în trafic?
Ce este metoda fermoarului în trafic?
Metoda fermoarului, cunoscută și sub denumirea de „principiul de alternare” sau „zipper merge” în limba engleză, este o tehnică de circulație rutieră menită să fluidizeze traficul... citește tot
Ce s-ar întâmpla dacă Pământul s-ar opri din rotire (mișcarea de rotație)?
Ce s-ar întâmpla dacă Pământul s-ar opri din rotire (mișcarea de rotație)?
Ne gândim rar la faptul că Pământul se învârte. Și totuși, planeta noastră face o rotație completă în jurul axei sale o dată la 24 de ore. Dar ce s-ar întâmpla dacă, brusc, Pământul... citește tot
De ce nu putem merge direct în spațiu?
De ce nu putem merge direct în spațiu?
Mulți oameni și-au imaginat cel puțin o dată cum ar fi să deschidă o ușă și să iasă direct în spațiu, ca într-un film SF. Dar adevărul este că spațiul cosmic este unul dintre cele... citește tot