Care sunt cei mai buni cârnați din lume? România se află în top

06.02.2023
Care sunt cei mai buni cârnați din lume? România se află în top

Când vine vorba de mâncare, România are mai multe produse tradiționale apreciate la nivel mondial. Pe lângă mici, sarmalele sau brânza telemea, acum și un sortiment de cârnați, preparat la noi în țară, se află pe lista celor mai buni cârnați din lume. Este vorba de cârnații de Pleșcoi.

Topul celor mai buni cârnați din lume

Site-ul tastatlas.com a publicat topul celor mai buni cârnați din lume, iar România se găsește în acest clasament cu cârnații de Pleșcoi. Aceștia se află pe locul 27, la egalitate de puncte cu cârnații ungurești. Ba mai mult, pe locul 37 este poziționat caltaboșul, care deși nu este un cârnat propriu-zis a fost introdus în acest clasament, fiind considerat foarte gustos. Trebuie precizat că acesta din urmă se mănâncă fiert, ci nu prăjit precum cârnatul obișnuit.

Pe primele trei poziții din clasament se află doi cârnați din Spania și unul din Germania. Locul unu este deținut de cârnatul numit Chistorra, din Țara Bascilor, Spania. Acesta este preparat din carne de porc, condimentat cu usturoi, sare și boia de ardei. Pe locul doi este poziționat Morcilla de Grnada, tot din Spania, iar podiumul este completat de Regensburger wurst din Germania.

Cei mai buni cârnați din România

Cârnații de Pleșcoi sunt considerați cei mai buni cârnați din țara noastră, aflându-se pe locul 27 în lume la acest capitol. Aceștia sunt preparați dintr-un amestec de carne de oaie şi vită (minimum 55% carne de oaie) și condimentați cu usturoi și boia de ardei iute. Ca atare, aceștia au un gust unic și sunt recunoscuți la nivel mondial ca preparat tradițional românesc.

Caltaboșul a fost inclus în clasamentul cârnaților pe locul 37, de site-ul tasteatlas.com. Acesta este realizat în principal din ficat de porc, amestecat cu alte organe și carne. Compoziția este completată cu diverse condimente, nefiind o rețetă fixă, variind foarte mult în funcție de zona țării. Ingredientele sunt fierte cu mirodenii, tocate, amestecate cu ceapă și orez (opțional). Trebuie specificat că, spre deosebire de alții cârnați, caltaboșii se mănâncă fierți și nu prăjiți.

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cum a vrut Bulgaria să se unească cu România după Războiul de Independență?
Cum a vrut Bulgaria să se unească cu România după Războiul de Independență?
Unul dintre cele mai importante momente din istoria recentă a României a fost Războiul de Independență din 1877-1878. De fapt, armata română a participat la Războiul Ruso-Turc din anii... citește tot
Trenurile din Japonia chiar nu întârzie sau la mijloc este doar marketing? De ce nu poți să spui minciuna: „A întârziat trenul!”
Trenurile din Japonia chiar nu întârzie sau la mijloc este doar marketing? De ce nu poți să spui minciuna: „A întârziat trenul!”
Despre Japonia poți să spui ce vrei, dar nu că este locul unde întârzie trenurile. Pe Internet circulă tot felul de știri legate despre trenurile din Japonia: ba că toate trenurile din țară... citește tot
De ce bărbații evrei poartă pe cap bucata de material numită kippah?
De ce bărbații evrei poartă pe cap bucata de material numită kippah?
Cine a fost măcar o dată în Israel sau a avut de-a face cu evrei tradiționaliști a putut observa că bărbații poartă pe cap o bucată de material. Aceasta se numește kippah și este un... citește tot