Care este povestea bisericii din România a cărei ușă se deschide singură?

29.03.2021
Care este povestea bisericii din România a cărei ușă se deschide singură?

România este o țară plină de locuri frumoase, unele descoperite, altele care stau încă sub semnul misterului. Chiar și așa, cele care au fost puse pe hartă atrag mii de turiști, în fiecare an. La Carei există un lăcaș de cult care impresionează prin amplasament și legenda din jurul lui.

Biserica a cărui ușă se deschide singură

Biserica de lângă orașul Carei era destinată, acum mulți ani, unui sat plin de oameni, care între timp a dispărut. Lăcașul de cult este impresionant indiferent din ce unghi este privit, fiindcă este așezat pe o bucată de pământ, în mijlocul pustietății. La intrare au rămas doi butuci de viță de vie și o cruce.

La această biserică veneau, fiecare an de sărbătoarea Sfintei Marii, mii de oameni în pelerinaj, din toate satele din împrejurimi. Credincioșii lăsau bilețele cu rugăciuni, fiindcă era considerată o zonă unde au loc minuni. După ușa de la intrare, erau agățate două cârje, așezate în formă de X, ca semn al faptului că aici și-ar fi găsit cineva vindecarea.

Potrivit legendei, în fiecare an, de Sfânta Marie, la miezul nopții, ușa bisericii s-ar deschide singură, fără chei sau intervenția cuiva, iar după 24 de ore, tot singură s-ar închide. Un lucru incredibil, dacă ținem cont de faptul că lăcașul de cult se află în mijlocul pustietății.

Ce s-a întâmplat cu satul?

Biserica a fost construită pentru a servi credincioșii din satul numit “Chighie” sau “Kigye”. În prezent localitatea a dispărut complet, nu există multe urme că în zonă au fost zeci de case cu ulițe.

Chiar dacă se află izolată, biserica a fost vizitată mereu de credincioși, însă spre finalul anilor ’80, fenomenul s-a stopat, probabil, din cauza presiunilor regimului comunist. În prezent, o singură persoană se ocupă de întreținerea lăcașului de cult.

Există puține informații istorice, însă cele găsite susțin că satul a fost distrus după confruntările turco-tătaro-austro-ungare și după revoluția lui Rakoczi. Oamenii, care au supraviețuit, s-au mutat în Carei, unde au devenit haiducii orașului, un fel de poliție locală, la începutul secolului al XVIII-lea.

Un fotograf de renume mondial

Trebuie specificat că pozele au fost făcute de fotograful Ovi D. Pop. Aceste fotografii din aer au fost premiate cu medalia de aur la mai multe festivaluri internaționale de profil din Singapore, Los Angeles, etc.

Poza ”4 seasons”, este cea mai apreciată, fiindcă bărbatul a fotografiat locul din același unghi, în toate cele patru anotimpuri. Ulterior a suprapus imaginile la milimetru, iar rezultatul a fost unul extraordinar de frumos.

Foto: ovidpop.ro

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Gheorghe Eminescu, nepotul Luceafărului, care a trecut din tranșeele de la Mărășești în celulele de la Jilava și Aiud: a purtat un nume uriaș, dar și-a câștigat singur locul prin curaj... citește tot
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Răspunsul la această întrebare nu este atât de simplu pe cât pare la prima vedere, deoarece istoria colonizationale britanice în America de Nord este împărțită între o primă tentativă... citește tot
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Brașovul este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase orașe din România, dar farmecul său de așezare la poalele muntelui vine la pachet cu o problemă din ce în ce mai acută:... citește tot