Când se foloseşte „sic” într-un text?

23.05.2022
Când se foloseşte „sic” într-un text?

În presa scrisă sau în diferite lucrări științifice, poate apărea, după un cuvânt sau după o expresie termenul (sic!), scris în paranteză. Cei mai mulți dintre oameni nu știu ce înseamnă acest lucru, însă, redactorii shtiu.ro vă elucidează misterul. Partea bună este că explicația nu este una grea și poate fi înțeleasă ușor de toată lumea.

Ce înseamnă când pui „sic” într-un text?

Este bine de știut de la bun început că termenul „sic” nu trebuie confundat cu interjecţia „sâc”, care desemnează o satisfacție răutăcioasă față de nereușită cuiva. Cuvântul (sic!), poate fi pus atât în paranteze drepte, cât și paranteze rotunde, și poate fi însoțit uneori de un semn de exclamare.

Acesta provine din latină și înseamnă „așa”, iar prin felul în care este scris atrage atenția cititorului că greșeala respectivă îi aparține autorului, ci nu comentatorului. Eroarea respectivă poate fi una de exprimare sau chiar de ortografie, nepotrivire sau confuzie între fapte, evenimente etc.

De exemplu, dacă într-un text scris aș face referire la titlul unui articol, care ar suna așa „Parlamentul României a dat o lege care să aibe un impact pozitiv asupra creșterii prețurilor”, voi adăuga termenul (sic!) după “să aibe”, pentru a evidențiat faptul că forma greșită (corect: să aibă) aparține textului original.

Așadar, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, termenul (sic!) înseamnă „așa”, scris, de obicei între paranteze (adesea urmat de semnul exclamării) și folosit ca indicație pentru ca cititorii să știe că o greșeală dintr-un text reprodus aparține originalului, adică autorului respectiv, și nu comentatorului.

Eu „mă repet” sau „eu repet”? Cum este corect?

Indiferent de profesie, gramatica limbii române trebuie cunoscută extrem de bine. Aceasta poate face diferența în cariera fiecăruia dintre noi. Unele greșeli sunt făcute din grabă sau pur și simplu din neatenție, însă când acestea se repetă, devin o reală problemă. Acest lucru se întâmplă și în cazul sintagmei „mă repet” pe care mulți o folosesc în mod eronat fără să conștientizeze.

Foarte mulți oameni folosesc în mod greșit formularea „eu mă repet” când vor să spună din nou ceva. Ei bine, varianta corectă este „eu repet”. Cu toate acestea, există anumite situații când se acceptă forma reflexivă a acestui verb, potrivit Antena 3. Iată care sunt acestea.

„Moda se repetă”, adică anumite tendințe din trecut revin în prezent.
„Se repetă ceva în sala de festivități”, adică protagoniștii unui spectacol se pregătesc de eveniment și fac ultimele pregătiri.

Foto: Pexels.com

Distribuie acest articol:
Tags:
Cele mai noi articole
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la…
Ce obsesie perversă și bolnavă avea Elena Ceaușescu? Îi plăcea să se uite la…
Toată lumea a auzit de Elena Ceaușescu și răutatea de care dădea dovadă. Elena Ceaușescu a fost timp de zeci de ani, una dintre cele mai importante și mai influente femei din România... citește tot
Care este singura insulă din lume unde locuiesc numai oile? Oamenii vin rar acolo, întrucât accesul este dificil!
Care este singura insulă din lume unde locuiesc numai oile? Oamenii vin rar acolo, întrucât accesul este dificil!
Lítla Dímun este cea mai mică dintre cele 18 insule ale arhipelagului Feroe. Aici trăiesc doar câțiva ciobani și sute de oi, într-o armonie perfectă. Accesul turiștilor este extrem de... citește tot
De ce Europa nu poate fi considerat un continent?
De ce Europa nu poate fi considerat un continent?
Prima regiune a lumii care a fost colonizată este Europa. Cea mai timpurie prezență umană în Europa datează de acum aproximativ 1,8 milioane de ani, iar continentul are o istorie lungă de... citește tot