Bomba Țarului, cea mai puternică armă nucleară detonată vreodată de URSS

28.02.2022
Bomba Țarului, cea mai puternică armă nucleară detonată vreodată de URSS

Când vine vorba despre arme nucleare, cu siguranță faimoasa Bombă a Țarului ar putea ocupa un loc fruntaș. Numele a fost dat de Occident și aceasta este cunoscută ca fiind cea mai puternică armă nucleară construită și detonată vreodată.

Cea mai mare bombă cu hidrogen care a fost lansată a aparținut Uniunii Sovietice. Denumită „Tsar bomb” (n.n. – Bomba Țarului), dispozitivul a fost detonat în octombrie 1961, iar până în prezent a rămas cea mai mare bombă nucleară care a fost testată vreodată.

„Tsar bomb” a fost construită într-un singur exemplar pentru a demonstra capabilitățile în Războiul Rece. Asamblarea faimoasei bombe s-a făcut în laboratorul secret Arzamas-16 din Urali. Proiectul inițial prevedea o putere echivalentă de 100 megatone TNT, care mai apoi a fost redusă la 50 megatone pentru a se limita contaminarea radioactivă. În urma exploziei experimentale a rezultat o putere de 57 de megatone.

Bomba Țarului a fost detonată de către URSS pe data de 30 octombrie 1961, în arhipelagul Novaia Zemlia, o zonă nelocuită. Aceasta a fost aruncată dintr-un avion și pentru a-i încetini căderea s-a folosit o parașută de 800 kg, dând astfel timp avionului să se îndepărteze suficient la o distanță de 45 km de epicentru. Bomba a ajuns pe sol după 46 de secunde de la lansare.

Mingea de foc a avut un diametru de 5-7 kilometri, iar lumina exploziei a fost atât de puternică încât s-a putut vedea de la o distanță de 1.000 kilometri.

Bomba Tarului

Ciuperca s-a ridicat la 64 kilometri altitudine și a avut un diametru de 30-40 kilometri. Deflagrația a distrus toate clădirile din orașul Severnâi, situat la 55 de kilometri distanță. Explozia s-a resimțit și s-a văzut chiar și din Finlanda. Puterea degajată în cele 39 nanosecunde ale exploziei a fost de aproximativ 1,4% din puterea Soarelui. Conform specialiștilor, undele de șoc atmosferice au făcut inconjurul planetei de 3 ori.

De ce a fost detonată Bomba Țarului?

Bomba a fost detonată pentru că sovieticii au vrut doar să le demonstreze americanilor că pot construi cele mai puternice arme nucleare la momentul respectiv. Cheltuiala „extravaganței” a URSS a fost enormă, dar a reușit să-i înspăimânte pe americani, rivalii de-o viață.

Într-un document „top-secret” elaborat în iulie 1963, la aproape doi ani de la test, se scria că „în prezent, Statele Unite ale Americii au capacitatea de a proiecta o armă cu aceeași forță”. Aceasta nu a fost însă lansată niciodată.

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
În memoria colectivă a perioadei comuniste, fraza „sunt din București” purta o greutate aparte. Într-o Românie în care libertatea de mișcare era strict controlată, iar resursele erau... citește tot
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată de la începutul măsurătorilor seismice moderne a fost cel din Valdivia (Chile), din 22 mai 1960, care a atins o magnitudine de 9,5 pe scara... citește tot
Cum funcționează dependența? Mecanismele psihologice din spatele adicției
Cum funcționează dependența? Mecanismele psihologice din spatele adicției
De ce continuă cineva să facă un lucru despre care știe că îi face rău? Este una dintre întrebările care fac dependența atât de greu de înțeles din exterior. Dacă o persoană vede... citește tot