Când și cum a fost construit Cazinoul din Constanța?

14.05.2021
Când și cum a fost construit Cazinoul din Constanța?

Cazinoul din Constanța, așezat pe faleza orașului, reprezintă simbolul celui mai mare port din România. Construcția impunătoare a fost pornită la inițiativa regelui Carol I și s-a realizat în perioada 1904 – 1910. Decenii de-a rândul, clădirea a fost o ruină. După mai multe încercări de refacere, nepuse niciodată în practică, cazinoul renaște în ultimii ani.

Cum a fost construit Cazinoul din Constanța?

Pe locul unde, în prezent, se află cazinoul a fost o construcție din lemn, între 1880-1902, numită cazină, și era un loc pentru spectacole de teatru, baluri, loc de recreare pentru turiști. Ridicarea unei clădiri precum marile cazinouri europene, a început prin anul 1904.

Inițial, s-a dorit o clădire cu un stil arhitectonic local, inspirat din tradițiile românești, iar pentru acest lucru proiectul trebuia realizat de către arhitectul Petre Antonescu. S-au turnat fundațiile, iar Primăria Constanța a schimbat planul original și a dat proiectul unui arhitect de origine franceză (sau elvețiană), Daniel Renard. Acesta schimbă cu totul arhitectura inițială și proiectează o clădire în stil Art Nouveau. Edificiul este terminat în anul 1910, când este și inaugurat, iar în anul 1912 se fac ultimele retușuri.

Clădirea a fost puternic criticată de ziarele vremii, care au văzut o monstruozitate, fără a avea un stil, ci un amestec de idei fără contur.

Cetăţenii Constanţei pot acum să se mândrească şi ei cu ceva. Noua clădire a Cazinului Comunal, despre care începusem să credem că nu se va mai isprăvi niciodată, întocmai ca mitologica pânză a Penelopei, este în sfârşit gata. Din punctul de vedere al esteticei arhitectonice, lasă foarte mult de dorit. Complecta asimetrie şi amestecul babilonic al stilurilor, din care se desprinde impresiunea nelămurită a unei plăsmuiri hibride, fac din noul cazin comunal un monument ridicat în cinstea nepriceperei şi prostului gust, scria pe 8 august 1910 ziarul „Conservatorul Constanței”.

Ridicarea clădirii nu a fost ieftină, cheltuindu-se 1.300.000 de lei, pentru cea mai frumoasă construcție de acest fel din România.

Parterul avea un hol generos de primire, continuând cu o scară majestuoasă în trei rampe către etaj. De-o parte şi de alta a scării se găseau un grup sanitar şi biroul administratorului. În continuare, spre nord erau spaţii pentru garderobă, bufet cu laborator, sală de lectură, vestiar, două săli de joc şi una de biliard. La etaj era o sala de spectacole. De-o parte şi de alta a alveolei scenei se găseau foaierul artiştilor şi budoar pentru doamne, potrivit Historia.ro.

Principele Ferdinand a fost prezent la inaugurarea clădirii pe 15 august 1910. Cazinoul oferea vizitatorilor jocuri de ruletă , blackjack și baccarat.

De-a lungul timpului, cazinoul a avut de suferit, Primul și Al Doilea Război Mondial (1914-1918) punându-și amprenta asupra clădirii. Cu toate acestea, s-au făcut mai multe reparații ultima având loc în anul 1986. Abia de puțină vreme s-a găsit o modalitate de a-i reda cazinoului strălucirea de altădată.

Foto: Wikipedia.ro

primaria-constanta.ro

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot
Cine este Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie? Și-a ales numele Papa Leon al XIV-lea!
Cine este Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie? Și-a ales numele Papa Leon al XIV-lea!
Pe 9 mai 2025, istoria Bisericii Catolice a fost marcată de un eveniment fără precedent: alegerea cardinalului Robert Francis Prevost ca primul papă american din istorie. Originar din Statele... citește tot