În vara anului 1287, cu patru ani înainte ca activiștii din Schwyz, centrul Elveției, să semneze Carta Federală, documentul fondator al țării, o familie înstărită se afla în mijlocul construirii unei case din lemn, cu două etaje.
Ei tăiaseră deja lemnul din pădurea locală și îi ajutau pe maeștrii tâmplari să-și asambleze casa de vis. Erau mândri de noua lor locuință confortabilă, cu designul modern al casei și aspectul practic. Familia, al cărei nume nu se cunoaște, spera ca locuința lor să dureze și să fie transmisă generației următoare.
În mod uimitor, casa a rezistat 700 de ani, iar acum este un muzeu fiind cea mai veche casă de lemn din Europa. Casa Betleemului a supraviețuit devastărilor timpului, un incendiu care a distrus cea mai mare parte a satului în secolul al XVII-lea și o luptă care a dus la demontarea și mai vechii Case Nideröst (1176), la doar o aruncătură de băț.
Schwyz este o comunitate rurală în care pacea și continuitatea au înflorit în prosperitate de-a lungul mai multor secole. Betleemul face parte dintr-un grup de 12 case vechi din lemn din Schwyz. În mod uluitor, acestea sunt cele mai vechi din Europa. Și cele mai multe dintre ele sunt încă locuite.
„Acestea ar putea arăta ca niște ferme simple din exterior, dar numai cei bogați și-au putut permite să construiască o structură atât de complicată și confortabilă ca aceasta”, a explicat Markus Bamert, conservatorul monumentelor din Schwyz.
Săracii trăiau în colibe mult mai simple bazate pe stâlpi de lemn care au dispărut de mult. Ocupanții originari ai Betleemului au muncit din greu. Și-au câștigat existența din agricultură, suplimentate prin serviciul militar și roluri administrative în oraș.
În ciuda dimensiunilor reduse ale camerelor și a tavanelor joase, oamenii aleg încă să locuiască astăzi în aceste case antice și aici se află secretul longevității lor. Arheologul Georges Descoeudres a studiat îndeaproape grupul de case Schwyz. El a lucrat la datarea exactă a multor clădiri prin dendrocronologie sau datarea inelului de copaci.
„Aceste case au supraviețuit pentru că au fost întotdeauna locuite și utilizate într-un mod bun. În momentul în care o casă nu mai este folosită, ea dispare”, a explicat el.
Casa Betleem a fost ocupată ultima dată în anii 1980, împărțită în două apartamente. Ca muzeu, acesta primește încă întreținerea și îngrijirea necesară. În Steinen, în apropiere, se lucrează la restaurarea unei case cu o generație mai tânără, din 1320.
Bamert supraveghează lucrările de construcție, asigurându-se că toate specificațiile și materialele sunt conforme cu regulile de conservare. El este bucuros că vechea casă va avea în curând o familie tânără care inspiră o viață nouă într-un design care a fost conceput cu secole în urmă.
Casele la fel de vechi ca acestea au avut în mod inevitabil bucăți mici adăugate și înlocuite de-a lungul secolelor, pe măsură ce noile generații au făcut tot posibilul pentru a îmbunătăți originalul.
Pereții interiori sunt adăugați sau îndepărtați și astfel se creează un etaj nou peste spațiul deschis al bucătăriei, un suport ușor este actualizat la o extensie. Ferestrele sunt de obicei primele care se schimbă, deși chiar și un ochi neinstruit poate găsi originalele cu un mic sfat despre ce să caute.
În ciuda acestor modificări, dacă rama principală, pereții și grinzile de susținere rămân, casa poate fi datată din epoca acestor materiale originale.
În timp ce Betleemul, la fel de vechi ca Notre Dame din Paris, deține recordul de vârstă pentru o locuință din lemn, o mare parte din vechiul fond de locuințe din Europa de Est nu a fost încă datat, ceea ce înseamnă că ar putea exista concurență acolo.
Foto: Swiss.info
