E adevărat că există un „oraș” al gunoierilor? Unde se află acesta?

04.05.2021
E adevărat că există un „oraș” al gunoierilor? Unde se află acesta?

Toate orașele din lume au cartiere mai bogate și cartiere mai sărace. Cei care trăiesc în zonele mai sărace ale localităților, se spune că trăiesc la periferie. Cu toate acestea, există diferențe și între periferii, iar unele sunt mai dezvoltate decât altele.

În lume, există un oraș unde mormane de gunoaie stau pe stradă, fără ca autoritățile să intervină. În Cairo, capitala Egiptului, există un cartier al gunoierilor, numit și orașul gunoierilor. Zonă se află la marginea capitalei și este populată numai cu creștini, care se ocupă cu colectarea și reciclarea gunoaielor.

Cum a apărut cartierul gunoierilor?

Cartierul a apărut în anul 1969, când autoritățile egiptene au decis concentrarea într-o singură regiune a persoanelor care se ocupă cu colectarea gunoaielor. Astfel, s-a hotărât ca locul să fie lângă dealurile Mokattam, la est de oraş. În acest cartier, trăiesc aproximativ 40.000 de oameni.

Potrivit standardelor din regiune, colectarea, sortarea și reciclarea gunoaielor aduce venituri bune persoanelor care se ocupă cu acest lucru. Autoritățile nu reglementează această muncă, dar nici nu o împiedică. Deșeurile alimentare sunt folosite ca mâncare pentru porci, lucru considerat „necurat” de către musulmani.

Gunoierii, din aceste cartiere, au casele amenajate pentru munca pe care o prestează. Astfel, la parter zona este deschisă sortării și ambalării gunoaielor, în timp ce etajele superioare sunt pentru locuit. Totodată, pe acoperișurile locuințelor sunt așezate baloturile cu gunoaie, care sunt pregătite pentru reciclare. De asemenea, pe unele case au fost construite schele metalice, pentru arderea celor care nu pot fi reciclate.

Poluarea și mirosul neplăcut, o problemă pentru Cairo

Din păcate, activitatea gunoierilor poluează aerul și lasă un miros neplăcut peste toată capitala. Arderea deșeurilor în aer liber, după metode primitive, se simte peste tot în atmosferă. Clima din regiune nu ajută deloc, fiindcă este mereu cald. Cu toate acestea, oamenii par a se fi obișnuit cu acest lucru, fiind mulțumiți de faptul că orașul este curățat de mizerie.

Cartierul se numește Manshiyat Naser și arată deplorabil. Lumea trăiește într-o sărăcie lucie, departe de standardele de civilizație. Copiii se dezvoltă printre gunoaie și cei mai mulți dintre ei continuă activitatea părinților lor.

Foto: imgur.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
În ultimii ani, internetul a fost inundat de anecdote care pun în lumină cultura muncii din Japonia – un sistem adesea admirat pentru disciplină, respect și spirit colectiv. Una dintre cele... citește tot
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot