Cum arată locul unde viii și morții “trăiesc” la un loc?

09.03.2020
Cum arată locul unde viii și morții “trăiesc” la un loc?

Când vine vorba de locuri sinistre pe pământ te apucă fiorii, iar unul dintre acestea se găsește în capitala Egiptului, Cairo. Este greu să găsești ceva mai înfricoșător decât locuințele pe care le întâlnim în el-Arafa. Întins pe o suprafaţă de câţiva kilometri, la periferia capitalei egiptene, „Oraşul Morţilor” este un vechi cimitir islamic ce serveşte drept adăpost câtorva sute de mii de oameni.

Mormintele din el-Arafa, cimitir ce datează din secolul al VII-lea, nu arată ca în orice alt cimitir din Egipt. Criptele sunt adăpostite de multe ori în camere împodobite, în construcţii ce seamănă cu mici case, unele având chiar şi grădină. Comunitatea celor care locuiesc aici are electricitate, apă curentă, un cabinet medical şi un oficiu poştal, potrivit huffingtonpost.com.

Pare greu de crezut, însă aici există oameni, de toate vârstele, care trăiesc, muncesc şi se joacă printre morminte.

Cum s-a ajuns în situația asta?

Evenimentele violente din Cairo, sărăcia, lipsa unor spații adecvate pentru trăit a împins populația către aceste cripte. Mulţi dintre cei care locuiesc aici consideră adăpostul din el-Arafa suficient de bun.

Cutremurul care a afectat oraşul Cairo în anul 1992 a determinat un număr important de egipteni să îşi caute adăpost în cavourile familiilor, îngroşând numărul celor deja stabiliţi în Oraşul Morţilor. Mare parte din locuitorii acestui loc au venit în urmă transformărilor din zonele urbane, dar și din zonele rurale.

Deși, mulți dintre cei care locuiesc aici se consideră norocoși că împart spațiul cu strămoșii lor (un reflex egiptean al respectului faţă de morţi), alții admit că sunt trataţi ca paria de cei din afara cartierului.

Criminalitatea în zonă este foarte crescută din cauza lipsei forțelor de poliție. O mamă care îşi creşte aici cei trei copii pune degetul pe rană: “Nu mă tem de cei morţi, ci de cei vii”.

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Pariuri Live: Cum să profiți de dinamica meciurilor în desfășurare
Pariuri Live: Cum să profiți de dinamica meciurilor în desfășurare
Pariurile live sunt foarte populare printre iubitorii de sport. Spre deosebire de pariurile clasice, acestea se plasează după începerea meciului. Poți urmări partida și poți analiza ce se... citește tot
Eveniment: VIAȚA PE REPEDE-NAINTE Cât costă viața pe care o visezi?
Eveniment: VIAȚA PE REPEDE-NAINTE Cât costă viața pe care o visezi?
Cel mai mare eveniment din România despre credințele limitative legate de bani și despre felul în care acestea pot influența munca, timpul personal și relațiile are loc pe 10 octombrie 2026,... citește tot
Cum se curăță tacâmurile eficient și ustensilele de bucătărie?
Cum se curăță tacâmurile eficient și ustensilele de bucătărie?
Menținerea igienei în bucătărie nu ține doar de aspectul estetic, ci și de protejarea sănătății familiei. Tacâmurile și ustensilele de gătit intră în contact direct cu alimentele, iar... citește tot