Ce fel de viață duceau femeile într-un harem?

21.12.2020
Ce fel de viață duceau femeile într-un harem?

Viața femeilor a fost una complicată, de-a lungul istoriei. Statutul acestora s-a diferențiat de la o regiune la alta, precum și de la o perioadă de timp la alta. Și în prezent sunt state unde femeile sunt considerate inferioare bărbaților, fapt pentru care nu au același drepturi și libertăți.

Femeile văzute ca obiecte sexuale

În cei 600 de ani ai Imperiului Otoman femeile au avut un statut inferior bărbaților. În acele vremuri existau fel de fel de haremuri pentru a satisface plăcerile carnale ale bărbatului.

Haremul sultanului era considerat cel mai tare. Aici se găseau femei și fete cu vârste și de 7 ani. Doamnele și domnișoarele erau ținute în locuri secrete unde erau educate, controlate şi adesea abuzate de sultan şi de aleşii acestuia.

Viața acestora se desfășura într-o zonă ca un paradis, iar femeile sultanului reprezentau puterea, bogăţia şi, nu în ultimul rând, virilitatea Califatului.

Femeile din haremul sultanului

Cele mai multe dintre femei erau numite „odalisque” și înseamnă cameriste. În felul acesta se știa și rolul acestora de zi cu zi. Totodată, ele erau și amantele sultanului. Femeile sultanului erau întotdeauna aranjate, dar şi talentate în muzică, dansând şi cântând cât era ziua de lungă. Înainte de a intra în haremul sultanului, fetele și femeile erau aprobate de mama acestuia şi de prima lui soţie.

În haremul sultanului se mai găseau și alte femei, numite gedik, şi nu aveau ca îndatorire principală să satisfacă nevoile carnale ale sultanului decât dacă voia el.

Trebuie specificat că pe lângă toate aceste femei, considerate sclave, se aflau și unele libere. Acestea erau soţiile sultanului, care trăiau în preajma concubinelor acestuia şi care, teoretic ar fi fost libere. 

Un alt lucru care trebuie menționat este faptul că nu toate femeile din harem trebuiau să se culce cu sultanul. Toate primeau o educaţie de bază, multe fiind crescute şi educate cu scopul de a fi măritate cu membrii importanţi ai curţii sau cu oameni politici otomani.

Haremul sultanului era un loc unde niciun bărbat nu avea voie să intre. Regulile erau stricte, iar paza femeilor era asigurată de eunuci (bărbați fără organe genitale), pentru a nu pofti la plăceri carnale.

Eunucii erau sclavi care fuseseră capturaţi în timpul războaielor sau cumpărați de pe teritoriul unor state precum Etiopia sau Sudan. Aceștia aveau ca obligații siguranța femeilor din haremul sultanului.

Foto: Pexels.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot
Cine este Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie? Și-a ales numele Papa Leon al XIV-lea!
Cine este Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie? Și-a ales numele Papa Leon al XIV-lea!
Pe 9 mai 2025, istoria Bisericii Catolice a fost marcată de un eveniment fără precedent: alegerea cardinalului Robert Francis Prevost ca primul papă american din istorie. Originar din Statele... citește tot