Cum a apărut festivalul Oktoberfest? În câte locuri se sărbătorește?

22.10.2020
Cum a apărut festivalul Oktoberfest? În câte locuri se sărbătorește?

Festivalul berii din Germania, Oktoberfest, este renumit în toată lumea și turiști de peste tot vin să se bucure de viață, bere de bună calitate și, evident, cârnați bavarezi. Evenimentul are loc în octombrie și ține două săptămâni. Oktoberfest se organizează în parcuri, pieţe publice și presupune, pe lângă băutură și mâncare, folclor tradițional şi multă voie bună.

Oktoberfest, eveniment dedicat nunții unui prinț din Bavaria

Oktoberfest este apreciat la scară largă, însă puțină lume știe că atunci când ciocnesc o halbă de bere o fac, de fapt, în cinstea nunţii unui prinţ din Bavaria secolului al XIX-lea. Pe data de 12 octombrie 1810, prinţul moştenitor Ludwig al Germaniei, care a devenit, ulterior, regele Ludwig I, s-a căsătorit cu prinţesa Therese de Saxonia-Hildburghausen. Drept urmare, toți cetățenii din Munchen au fost invitați să petreacă în cinstea uniunii celor doi.

Evenimentul a fost încheiat cu mai multe curse de cai, care au avut loc în prezența familiei regale. În următorii ani, aceste curse de cai au fost repetate și, astfel, a dat naştere tradiţiei Oktoberfest. Ulterior, s-a renunțat la aceste întreceri, fiind înlocuite cu expoziții agricole.

Distracția a luat amploare în anii următori

În primii ani ai festivalului nu prea erau prea multe zone de distracție. Abia în anul 1818 au fost montate primul carusel şi două leagăne. Existau câteva standuri cu bere, însă acestea au crescut rapid odată cu trecerea anilor. Astfel, au apărut corturi și hale de bere, dezvoltate cu ajutorul fabricilor. Oktoberfest a ajuns să se sărbătorească în toată Germania, dar și în alte locații din lume, inclusiv în România, la mijlocul lunii octombrie.

Din ce este produsă berea?

Berea este o băutură alcoolică apreciată de majoritatea oamenilor. Diferitele sale sortimente o face să fie una dintre cele mai consumate băuturi de pe planetă. Aceasta este băută, în special, în timpul sezonului cald, însă sunt persoane care o preferă indiferent de anotimp.

Această băutură alcoolică este realizată din patru produse naturale: drojdia de bere, malț, hamei și apă. Ea are aproximativ 5% alcool, iar așa-zisa bere fără alcool are între 0 și 0,5% alcool. Potrivit specialiștilor, temperatura ideală la care trebuie ținută și consumată berea este situată între 6 și 8 grade Celsius.

Așa arată o piață publică din Germania, unde lumea sărbătorește Oktoberfest.

Foto: Pexels.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
În ultimii ani, internetul a fost inundat de anecdote care pun în lumină cultura muncii din Japonia – un sistem adesea admirat pentru disciplină, respect și spirit colectiv. Una dintre cele... citește tot
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot