Într-o lume marcată de cicatricile celui de-al Doilea Război Mondial și de ascensiunea tensiunilor dintre Est și Vest, a luat naștere una dintre cele mai reziliente alianțe politice și militare din istorie: NATO (North Atlantic Treaty Organization).
NATO a fost oficial înființată la data de 4 aprilie 1949. Documentul care a pus bazele acestei organizații este Tratatul de la Washington, semnat într-o ceremonie solemnă în capitala Statelor Unite.
Deși astăzi numără 32 de state membre (după aderarea recentă a Finlandei și Suediei), la momentul semnării, Alianța a fost formată din 12 state fondatoare:
Statele Unite ale Americii, Canada, Regatul Unit, Franța, Italia, Portugalia, Norvegia, Danemarca, Islanda, Belgia, Olanda și Luxemburg.
Nu putem vorbi despre un singur „părinte” al Alianței, ci mai degrabă despre un efort colectiv al diplomaților occidentali care au înțeles că securitatea Europei este indisolubil legată de cea a Americii de Nord. Printre figurile cheie se numără:
Harry S. Truman: Președintele SUA care a abandonat politica tradițională de izolaționism american în favoarea „Doctrinei Truman” de îndiguire a expansiunii comuniste.
Ernest Bevin: Secretarul de Externe al Marii Britanii, care a fost principalul motor al unității europene postbelice.
Robert Schuman: Ministrul de Externe al Franței, care a susținut necesitatea unei structuri de apărare comune.
Lester B. Pearson: Diplomat canadian (viitor Prim-ministru), care a insistat ca NATO să fie mai mult decât o alianță militară, promovând și cooperarea economică și politică.
NATO nu a apărut din senin; a fost un răspuns direct la realitățile geopolitice de după 1945. Scopurile sale principale au fost și rămân:
După război, influența URSS în Europa de Est a crescut rapid. Statele occidentale se temeau că, fără o prezență militară americană solidă, Europa de Vest ar putea cădea sub dominație comunistă.
O lecție dură a celor două războaie mondiale a fost că Europa nu se poate securiza singură fără un cadru integrat. NATO a oferit acest cadru, încurajând cooperarea militară în detrimentul rivalităților istorice.
Piatra de temelie a tratatului este Articolul 5, care stipulează că un atac armat împotriva unuia sau mai multor membri este considerat un atac împotriva tuturor. Această clauză de asistență mutuală a fost concepută pentru a descuraja orice potențial agresor.
Știai că? Primul secretar general al NATO, Lord Ismay, a rezumat faimos scopul alianței într-o manieră pragmatică: „To keep the Soviet Union out, the Americans in, and the Germans down.” (Să-i ținem pe sovietici afară, pe americani înăuntru și pe germani jos).
