De ce Marea Neagră este formată din două mări suprapuse?

17.05.2022
De ce Marea Neagră este formată din două mări suprapuse?

Marea Neagră este situată la extremitatea de sud-est a Europei. Se învecinează cu Ucraina la nord, Rusia la nord-est, Georgia la est, Turcia la sud și Bulgaria și România la vest. Marea Neagră de formă aproximativ ovală ocupă un bazin mare situat strategic la extremitatea de sud-est a Europei, dar conectat la apele îndepărtate ale Oceanului Atlantic prin Bosfor (care iese din colțul de sud-vest al mării), Marea Marmara, Dardanele , Marea Egee și Marea Mediterană.

Peninsula Crimeea se împinge în Marea Neagră dinspre nord, iar chiar la est, strâmtoarea îngustă Kerci leagă marea de Marea Azov, mai mică.

Marea Neagră, ecosistem unic

Potrivit specialiștilor de la Institutul de cercetare şi Dezvoltare Marină Grigore Antipa din Constanţa, Marea Neagră poate fi afectată de schimbările climatice în curs, iar aceasta ar putea să-și piardă din caracteristicile unice.

Reprezentanții organizației non-guvernamentale Mare Nostrum au menționat că bazinul Mării Negre se bucură de un ecosistem unic în lume, iar una dintre particularități este faptul că straturile de apă nu se amestecă aproape niciodată.

Potrivit Adevărul, specialiștii marini descriu Marea Neagră ca fiind două mări suprapuse: una este de suprafaţă, în coloana 0-200 metri, ocupând 10% din volumul total, cu viaţă; iar a doua, în profunzime, sub 200 metri, reprezentând 90% din volum, care este anoxică, cu hidrogen sulfurat şi fără viaţă. Stratul subţire superior al apei (până la 150-200 metri) este cel care susţine viaţa în ecosistemul Mării Negre.

Flora și fauna din Marea Neagră derivă în primul rând din Marea Mediterană, rezultat al unei serii de invazii din acea zonă. Elementele caspice domină în estuarele de apă dulce și în gurile râurilor. Marea are o productivitate biologică bogată în unele zone. Din nefercire, schimbările climatice au degradat ecosistemul Mării Negre.

Cantitatea de oxigen a scăzut dramatic în perioada 1955 -2015, temperatura anuală a apei crește cu +0,02°C/an ceea ce duce la reducerea salinității, iar din 1929 până în 2012 au avut loc 16 fenomene de îngheț, mai scrie sursa citată.

Rămâne de văzut dacă măsurile pentru combaterea degradării ecosistemului marin luate de ecologiști vor da roade, iar ecosistemul Mării Negre va fi salvat.

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot
Cine este Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie? Și-a ales numele Papa Leon al XIV-lea!
Cine este Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie? Și-a ales numele Papa Leon al XIV-lea!
Pe 9 mai 2025, istoria Bisericii Catolice a fost marcată de un eveniment fără precedent: alegerea cardinalului Robert Francis Prevost ca primul papă american din istorie. Originar din Statele... citește tot