Putin ar fi vrut Rusia în NATO. De ce crede liderul de la Kremlin că n-ar fi vrut americanii?

28.02.2022
Putin ar fi vrut Rusia în NATO. De ce crede liderul de la Kremlin că n-ar fi vrut americanii?

Lumea este împărțită astăzi între două mari puteri militare: NATO pe de o parte și Rusia pe de cealaltă parte. Nu multă lume știe că Vladimir Putin și-a dorit la un moment dat ca Rusia să facă parte din NATO. De ce acest lucru nu s-a înfăptuit?

NATO reprezintă Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (North Atlantic Treaty Organization) din care fac parte astăzi 30 de state. Organizația militară de apărare a fost formată în anul 1949 pentru a asigura securitatea colectivă împotriva amenințării reprezentate, în primul rând, de Uniunea Sovietică. În ciuda acestui fapt, pe perioada administrației Clinton, Vladimir Putin și-ar fi dorit Rusia în NATO.

În 2017, cu cinci ani înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, Putin a mărturisit ca i-ar fi sugerat fostului presedinte american Bill Clinton să ia in considerare posibilitatea ca Rusia sa adere la NATO.

„Îmi amintesc una din ultimele noastre intalniri cu presedintele Bill Clinton pe cand era seful administratiei americane. El a venit la Moscova si in cadrul discutiilor am spus: ‘Poate ar fi de luat in considerare varianta ca Rusia sa poata adera la NATO’. Clinton mi-a răspuns: „Ei bine, eu nu sunt împotriva'”, a spus la acea vreme Vladimir Putin, într-un interviu acordat presei din Statele Unite. Totuși, președintele rus a punctat că delegația americană a devenit extrem de nervoasă.

Putin a mai spus: „Înțelegeți de ce partenerii nostri au devenit nervoși? Pentru ca în cazul în care Rusia ar adera la NATO, ea va avea întotdeauna propria voce. Noi nu vom permite să fim manipulati, dar așa ceva prietenii nostri americani nu admit nici în gand”.

Întrebat despre extinderea NATO până în apropierea granițelor Rusiei, Putin a mai spus: „Când s-a decis problema reunificarii Germaniei si retragerea ulterioara a trupelor sovietice din Europa de Est, atunci si oficiali americani si secretarul general al NATO de la acea vreme afirmau la unison ca de un lucru Uniunea Sovietică poate fi sigura – frontiera de est a NATO nu va fi impinsă mai departe de frontiera de est a Republicii Democrate Germane”.

Bill Clinton a fost cel de-al patruzeci și doilea președinte al Statelor Unite ale Americii. Acesta a condus SUA între 1993 și 2001 în două mandate. Discuția dintre Putin și Clinton ar fi avut loc la întâlnirea din aul 2000.

Ce țări fac parte din NATO?

Membrii inițiali (1949) au fost Belgia, Canada, Danemarca, Franța, Islanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Regatul Unit și Statele Unite. Deși regimul din Uniunea Sovietică a căzut de mult timp, nevoia de supremație mondială dintre Rusia și SUA a continuat să facă din lume un loc periculos. Astăzi, 30 de țări sunt membre ale alianței.

Alte state membre sunt: Grecia și Turcia (1952), Germania (1955), Spania (1982), Cehia,Ungaria, Polonia (1999), Bulgaria, Estonia, Lituania, România, Slovacia, Slovenia (2004), Albania și Croația (2009), Muntenegru (2017) și Macedonia de Nord (2020).

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce se întâmplă pe pământ într-o singură secundă? Câte cafele se beau, câți oameni mor și câte fulgere lovesc Terra?
Ce se întâmplă pe pământ într-o singură secundă? Câte cafele se beau, câți oameni mor și câte fulgere lovesc Terra?
O secundă pare o unitate de timp insignifiantă. O clipire, o bătaie de inimă, un pas. Și totuși, în această fracțiune minusculă de timp, pe Pământ se petrec mii – chiar milioane – de... citește tot
10 lucruri pe care nu le știai ieri. Vei afla noutăți despre banane, mirosuri și culori
10 lucruri pe care nu le știai ieri. Vei afla noutăți despre banane, mirosuri și culori
Lumea e plină de detalii ciudate, amuzante sau pur și simplu surprinzătoare. Iată 10 lucruri reale care au mari șanse să-ți fi fost necunoscute… până acum. 1. Bananele sunt, din punct de... citește tot
La ce folosește butonul mic de pe centura de siguranță?
La ce folosește butonul mic de pe centura de siguranță?
Centura de siguranță, un element esențial pentru siguranța în trafic, ascunde un detaliu aparent minor dar foarte important: butonul negru. Dar, la ce folosește acesta? Centura de siguranță... citește tot