Cu toții știm că București este capitala României și nicio localitate din țară nu mai are această denumire. Lucrurile însă nu au stat tot timpul așa, iar numele de „București” a fost întâlnit și în alte zone din spațiul carpato-danubiano-pontic. Istoricii au găsit dovezi clare cum această denumire a fost întâlnită pentru prima dată în județul Vâlcea de astăzi.
Mult înainte de a deveni inima României sub numele de București, așezarea care în prezent strălucește ca și capitala țării apărea în documente cu totul altfel, departe de locul de acum. Județul Vâlcea rămâne mărturia istorică atestată documentar, conservând nu doar denumirea originală, ci și o mare parte din teritoriul său inițial. În trecut, exista și un alt județ, Jaleș, mai vechi, dar care, odată cu reorganizarea teritorială, a dispărut, lăsându-și amprenta în istoria județelor Gorj și Mehedinți.
În județul Vâlcea, numele București apare pentru prima dată înregistrat într-un sat de pe Luncavăț, afluent al Oltului, atestat încă din vremea lui Mircea cel Bătrân. Pe lângă Vâlcea, istoricii au identificat denumirea de București/Bucura și în județul Mehedinți, în apropierea satului Balta și în zona orașului Alexandria. Cu trecerea timpului, aceste localități au dispărut, iar doar actuala Capitală a reușit să păstreze cu mândrie acest nume din trecut.
Printr-un document tot din 8 ianuarie 1392, printre alte sate dăruite Mănăstirii Cozia, se amintește și de satul București, astăzi întâlnit sub numele de Marcea, din comuna Ionești – Vâlcea, a declarat Valentin Smedescu, șef Serviciu Îndrumare Metodologică și Coordonare în cadrul Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, potrivit adevarul.ro.
Documentele care atestă denumirea așezării de pe Luncavăț demonstrează că numele satului vâlcean a persistat de-a lungul secolelor, coexistând cu denumirea așezării de pe Dâmbovița. Trebuie precizat că satul din Vâlcea se scria cu doi de ”i”, Bucureștii, și a fost menționat în actele vremii chiar și în secolul al XVIII-lea, în urma unor dispute privind hotarele, mediate de domnitorul Constantin Brâncoveanu.
În Marele Dicționar Geografic al României, o lucrare alcătuită și prelucrată după dicționarele parțiale pe județe, realizată de George Ioan Lahovari, C. I. Brătianu și Grigore Tocilescu, la 1899, se menționează numele București pentru mai multe așezări, nu doar pentru satul din Vâlcea. Apărea, spre exemplu, ca sat al comunei Sălăgeni, din județul Fălciu de pe malul Prutului; ca fost sat pe apa Vedei din județul Teleorman, potrivit unui hrisov din secolul al XVII-lea; ca veche denumire a unui cătun din comuna Vâlcele, județul Râmnicu Sărat; dar și ca fost sat în județul Ilfov, în secolul al XVI-lea, ori ca fost sat în județul Tecuciu, lângă Nicorești. Mai regăsim această denumire în cazul unui târgușor – București Mici – din comuna Buhuș, plaiul Bistrița, județul Neamțu – cum i se punea în trecut”, a afirmat istoricul Florin Epure potrivit sursei citate mai sus.
Cetatea Dâmboviței, prima denumire oficială a Bucureștiului de astăzi, a fost atestată documentar în 1459, printr-un act emis de Vlad Țepeș, descoperit relativ recent, în jurul anului 1900. Cu toate acestea, există o teorie conform căreia orașul ar fi fost întemeiat anterior de către Mircea cel Bătrân. În anii următori, Bucureștiul a devenit reședință domnească sub conducerea lui Radu cel Frumos în 1465, capitală a Țării Românești în 1659, și a Principatelor Unite în 1862.
În concluzie, se poate spune clar că județul Vâlcea nu doar că a fost martor la apariția primei mențiuni a numelui București, dar și-a păstrat identitatea și a devenit un loc cu o istorie bogată și variată, cu contribuții semnificative la istoria și cultura României.
Foto: Depositphotos.com
