E adevărat că TREI BĂRBAȚI s-au sinucis pentru actrița Alice Cocea? Cum arăta frumoasa româncă?

19.08.2020
E adevărat că TREI BĂRBAȚI s-au sinucis pentru actrița Alice Cocea? Cum arăta frumoasa româncă?

Alice Cocea a fost una dintre cele mai frumoase actrițe din România. Și, cel mai probabil, prima „divă” 100% românească. Frumusețea acestei femei a făcut ca nu mai puțin de trei bărbați să-și pună capăt zilelor. Ulterior, Alice Cocea a primit porecla de „Femeia Fatală”.

Alice Cocea s-a născut la Sinaia pe 28 iulie 1899 și la frageda vârstă de 10 ani debuta pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Încă din adolescență, Alice Cocea reușește să atragă atenția nu doar cu calitățile actoricești, ci și cu cele fizice.

Se pare că un student s-a îndrăgostit nebunește de Alice, dar aceasta nu i-ar fi răspuns avansurilor. Într-o seară, bărbatul a plătit şoferul actriţei pentru a-i lua locul la volan. Întrucât femeia era însoțită, studentul nu reuşit să-şi mărturisească dragostea în maşină. A stat sub ferestrele divei până dimineața, deși afară era frig. Admiratorul lui Alice a fost găsit dimineaţa pe jumătate mort de frig, acoperit de zăpadă şi a decedat două zile mai târziu din cauza unei pneumonii severe.

A doua victimă a actriței a fost un bărbat din cadrul armatei. Locotenentul G nu a avut nici el mai mult succes. Acesta a sfârşit mort într-un accident de călărie. Publicațiile vremii au prezentat accidentul ca fiind o sinucidere pentru frumoasa actriţă româncă.

La 19 ani, Alice Cocea își dorește mai mult și pleacă în Franța unde debutează pe scena teatrului parizian. În 1926, contele Stanislas de Rochefoucauld o ia de soție pe Alice. După doar cinci ani, cei doi se despart și sunt protagoniștii unui scandal amplu. Se pare că Alice avea o relație extraconjugală cu locotenentul francez Victor Point. Acesta s-a sinucis după ce a descopert că Alice coresponda cu un al treilea bărbat pe nume Robert Lefébure. În 1932, Victor Point și-a tras două gloanțe în cap.

“Sinuciderea locotenentului Victor Point nu este un simplu fapt banal. Un om tare, stăpân hotărât al simţurilor sale, cum a dat recent dovada în strălucita expediţie întreprinsă în centrul Asiei, omul care a ştiut să înfrunte cu seninătate primejdiile de moarte ce-l pândeau la tot pasul, stârnind admiraţia celor din jur, devine subit o biată jucărie, un om de paie, lipsit de voinţă, în mâinile frumoasei, dar rafinatei femei”, scria Ilustraţiunea română” pe data de 7 septembrie 1932.

În anul 1934, dornică de atenție, Alice Cocea îşi înscenează o tentativă de sinucidere, la Berlin, pentru a crea vâlvă în jurul numelui ei. După terminarea războiului actriţa a fost acuzată de colaboraţionism cu ocupaţia nazistă de către guvernul francez şi i s-a interzis să mai apară pe scenele din Hexagon.

Alice Cocea a murit pe data de 2 iulie 1970, la vârsta de 70 de ani, în Franța, în orașul Boulogne-Billancoourt.

Alice Cocea
Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cine este mai rapid, ghepardul sau Usain Bolt?
Cine este mai rapid, ghepardul sau Usain Bolt?
Cel mai rapid animal terestru de pe Planetă este, cu siguranță, ghepardul. Oamenii rapizi sunt o raritate. Totuși, cel mai rapid om din toate timpurile este jamaicanul Usain Bolt. Totuși, care... citește tot
Cine a fost rusul care a refuzat să lanseze bomba atomică spre Statele Unite ale Americii?
Cine a fost rusul care a refuzat să lanseze bomba atomică spre Statele Unite ale Americii?
Există oameni care muncesc o viață pentru a ajunge la statutul de erou, dar și oameni care sunt la locul potrivit și printr-o decizie devin eroi. În cea de-a doua categorie intră și Stanislav... citește tot
Cum își dădea lumea seama că Mircea, ultimul născut al Reginei Maria, nu era copilul Regelui Ferdinand?
Cum își dădea lumea seama că Mircea, ultimul născut al Reginei Maria, nu era copilul Regelui Ferdinand?
Regina Maria a României a fost una dintre cele mai influente femei din Europa, atât la începutul anilor 1900, cât și în perioada interbelică. Deși iubea România cu patos și transmitea... citește tot