Sistemul de învățământ din România este unul cu probleme, care nu se ridică la nivelul celor din Occident. Elevii români merg la școală cu frica de a nu greși la ore, iar mulți dintre profesori nu au evoluat prea mult față de perioada comunistă. Acest sector are o serie de metehne din trecut pe care niciun Guvern nu a reușit să le rezolve până acum. Totuși, au fost perioade în care lucrurile stăteau și mai rău.
Nu este o glumă! Într-adevăr pe vremuri elevii veneau la școală și se spălau pe picioare. La începutul secolului al XX-lea o profesoară de limba engleză, pe nume Maude Rea Parkinson, din Irlanda, a stat două decenii în țara noastră. În tot acest timp, aceasta a observat defectele sistemului de învățământ de la noi, pe care le-a publicat, ulterior, într-un volum în anul 1921, intitulat „Douăzeci de ani în România“ (1889-1911).
Astfel, a fost remarcat faptul că, în mediul rural, elevii nu mai mergeau la școală atunci când se putea lucra pe câmp. Învățământul era obligatoriu pentru primele patru clase, însă educația de stat era mai mult pentru clasa de mijloc. Surprinzător era faptul că limba română era neglijată, inclusiv în școlile particulare.
Copiii români sunt dezavantajaţi. Limba lor maternă este complet neglijată, lecţiile fiind predate, de regulă, în franceză. În plus, au ore de engleză şi germană şi, uneori, de latină şi greacă, a scris Maude Rea Parkinson în cartea „Douăzeci de ani în România“.
Exercițiile fizice și mișcările în aer liber lipseau cu desăvârșire, exista o singură pauză de prânz după care se revenea în clase, la ore. La unele școli private, programul începea la ora 08:00 și se termină la ora 18:00. Drept urmare, elevii erau plăpânzi și sfrijiți.
Totodată, la o școală din București sportul și baia erau complet necunoscute. Surprinzător sau nu, pentru acele vremuri, o dată la două săptămâni, copiii din mai multe clase erau adunaţi în sala de odihnă și se spălau pe picioare sub supravegherea unui profesor.
În acea perioadă, se puteau aranja cu ușurință examenele. Aceste practici ilegale erau acceptate de către conducerea unității de învățământ, pentru a nu strica prestigiul școlii. Spre deosebire de elevii din Occident cei din țara noastră aveau vacanțe foarte lungi: trei săptămâni de Crăciun, două de Paşte, între trei luni, trei luni şi jumătate vara, precum şi numeroasele libere de sărbătorile religoase.
Atunci când era ziua învățătorului / învățătoarei se strângeau bani de la toți elevii pentru a cumpăra un cadou consistent, care să satisfacă cadrul didactic. În schimb, copiii primeau bomboane și o zi liberă.
Toate aceste relatări evidențiază câte carențe a avut sistemul român de învățământ. Din păcate, majoritatea dintre acestea nu a fost rezolvată nici până în prezent.
Foto: digi24.ro și jurnalgiurgiuvean.ro
