La fiecare început de an școlar, în spațiul public au loc ample dezbateri despre cum funcționează sistemul public de educatie de la noi și cum ar trebui el să funcționeze la modul ideal. De la programa școlară și metodele educaționale depășite la salariile profesorilor sau lipsa unor grupuri sanitare decente în unele școli, luna septembrie este dedicată, în mare parte, elevilor de toate vârstele. Dar cum funcționau lucrurile pe vremea bunicilor și străbunicilor noștri? Cine îi învăța carte și după ce metode?
În primul rând un foarte mic procent din copiii României aveau acces la educație mai mult decât cele patru sau șapte clase elementare și asta din rațiuni, în primul rând, pecuniare. Scoala costa bani în România interbelică; abia comunismul, printre faptele sale bune, a introdus gratuitatea învățământului.
În anul 1856 întreprinzătorul român de origine cehă, Socec a fondat editura și librăria care i-au purtat numele timp de aproape un secol – Socec & Co. Odată cu extinderea numărului de școli în mediul urban mic și rural, a devenit din ce în ce mai stringentă nevoia de carte școlară care să ajungă până în cele mai îndepărtate și sărace sate. Aici a intervenit spiritul luminat al lui Ioan V. Socec care a venit în întâmpinarea acestei nevoi, astfel încât în 1936, cu prilejul a 80 de ani de la înființarea companiei, el adresa cadrelor didactice următorul mesaj:
Prea Stimate Domnule Institutor … Învățător …
În optzeci de ani de continuă activitate pentru propășirea culturii românești, editura noastră se poate mândri că s’a stăruit neîncetat pe calea spinoasă a desvoltării gustului pentru carte.
Efortul Editurii noastre s’a îndreptat îndeosebi spre cartea didactică, această primă inițiere, care este firește de cel mai neprețuit folos pentru cultura noastră națională. Manualele școlare care ar trebui să devie și ele clasice, ca și în alte țări, la noi din cauza prea deselor schimbări de programe dau zilnic la iveală nume de autori noi, ceea ce nu înseamnă și idei noi. Cu toate acestea, Editura noastră sub o permanentă veghe a unui personal specializat mulțumită autorilor noștri selecționați, tipărește în atelierele sale manuale cari sunt modele de pedagogie aplicată.
Ne sună ceva cunoscut în sintagma cu prea desele schimbări de programe școlare?! Iată că nu e ceva nou.
În primul rând pe rafturile librăriilor se găseau: abecedare, cărți de citire, de gramatică, aritmetică, geografie, caiete de caligrafie, desen și lucru manual, cărți de agricultură, fizică și chimie. Existau și manuale în limba germană pentru comunitățile cu elevi vorbitori nativi ai acestei limbi din Transilvania sau Banat. Pe lângă acestea se găseau și rechizitele necesare: hărți, tablouri, tăblițe, acuarele, ascuțitori pentru creioane, blocuri pentru desen, bureți pentru tăblițe, călimări pentru cerneală, compasuri, echere, cretă, etichete, ghiozdane, serviete, gume de șters, rigle, plastilină, penare, sugativă, tocuri pentru stilou.
Sursă foto: bucurestiivechisinoi.ro
