De unde vine termenul de plagiat?

30.03.2023
De unde vine termenul de plagiat?

Acuzația de plagiat se pedepsește adecvat în țările dezvoltate din Europa și din lume. La noi în țară însă furtul intelectual a devenit o practică destul de des întâlnită în ultimii ani, iar legislația în acest domeniu trebuie corectată.

Din păcate, copierea textelor se folosește la greu în mediul universitar. Foarte mulți studenți își realizează lucrările de licență copiind texte de pe Internet. Cu toate că profesorii își dau seama de plagiat de multe ori se trece cu vederea. Această practică are însă repercusiuni în viitor, atunci când studentul devine specializat într-o anumită meserie pe care nu a învățat-o, ci a copiat-o.

De aceea, vedem de foarte multe ori persoane în funcții de conducere care nu sunt în stare să gestioneze cum trebuie o situație de criză. Din păcate, în ultimii 30 de ani inclusiv doctoratele au fost date pe bază de plagiat. Cel mai recent caz este cel al premierului României, Nicolae Ciucă. De asemenea, și ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, este suspectat de furt intelectual. Deocamdată nu există o decizie definitivă în cazul celor doi, însă suspiciunea există că lucrurile nu au fost făcute ca la carte.

Cum a apărut termenul de plagiat?

Plagiatul a reprezentat o practică încă din cele mai vechi timpuri. În trecut, termenul avea însă o altă conotație și era folosit pentru a desemna o cu totul altă situație. Cuvântul provine de la substantivul latin „plaga” care însemna „plasă de vînătoare“, iar acţiunea de capturare a prăzii se numea plagium. Termenul era utilizat intens în Roma Antică.

Odată cu trecerea anilor a apărut derivatul „plagiarius”, făcând referire la traficanții care furau sclavii altora. Prima persoană care a utilizat cuvântul cu sensul din prezent, adică de hoț de texte, a fost poetul latin Marțial.

În versurile scrise de mine, Fidentine, / Ai strecurat o pagină din tine; / (…) Nu eu te acuz, ci versul de tine-adăugat, / O pagină ce strigă: „Ai furat”!, a scris Marțial.

Așadar, plagiatul reprezintă o practică periculoasă pentru viitor, fiindcă este o altă formă de corupție. Furtul intelectual ar trebui pedepsit adecvat, la fel ca orice alt furt. Din păcate, se poate spune că cei care acceptă așa ceva sunt la fel de vinovați ca cei care au plagiat.

Foto: europalibera.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Gheorghe Eminescu, nepotul Luceafărului, care a trecut din tranșeele de la Mărășești în celulele de la Jilava și Aiud: a purtat un nume uriaș, dar și-a câștigat singur locul prin curaj... citește tot
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Răspunsul la această întrebare nu este atât de simplu pe cât pare la prima vedere, deoarece istoria colonizationale britanice în America de Nord este împărțită între o primă tentativă... citește tot
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Brașovul este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase orașe din România, dar farmecul său de așezare la poalele muntelui vine la pachet cu o problemă din ce în ce mai acută:... citește tot